„Mici economii azi, mari reușite mâine”

22 de cadre didactice şi aproximativ 500 de elevi de la Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” din Bistriţa (de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a) au participat în săptămâna 16-20 martie 2026 la activități dedicate Global Money Week, un eveniment internațional care promovează educația financiară în rândul tinerilor, utilizând resursele educaţionale disponibile pe platforma www.lifelab.ro. Au fost organizate ateliere interactive, jocuri educative și discuții menite să-i ajute pe elevi să înțeleagă importanța gestionării responsabile a banilor. Aceştia au învăţat noțiuni de bază precum economisirea, bugetul personal și diferența dintre nevoi și dorințe, precum și de ce este important să ia decizii financiare responsabile încă de la vârste fragede.

Cei de la ciclul primar au povestit despre ce sunt bănuţii, privindu-i nu doar ca pe o resursă materială, ci ca pe un mijloc de a susţine lucrurile importante din viaţa lor. Ei au învățat astfel să facă diferența între cheltuieli utile și inutile, să conștientizeze ce le aduce cu adevărat bucurie şi să înțeleagă importanța echilibrului între economisire și consum. De asemenea, au fost încurajaţi să creeze o mică “afacere” imaginară sau reală, învăţând bazele antreprenoriatului. Elevii de  clasa a II-a şi-au calculat “preţul” prenumelui adunând valorile literelor care-l compun, exersând astfel calcule matematice simple şi făcând diferenţa între valoarea materială şi cea personală.

Elevii de la ciclul gimnazial au învăţat să aprecieze lucrurile nemateriale, să înţeleagă rolul practic al banilor şi să dezvolte o atitudine responsabilă faţă de cheltuieli şi economii. De asemenea, au reuşit să înţeleagă faptul că fericirea nu depinde doar de bani şi să conştientizeze adevăratele surse ale fericirii. In cadrul orelor de limba şi literatura română, limba franceză, limba engleză, istorie, fizică, educaţie socială şi consiliere şi dezvoltare personală, folosind metode precum jocul de rol, simulările de cumpărături, dezbaterea sau studiul de caz, cadrele didactice au urmărit să le dezvolte elevilor competenţe financiare, esenţiale pentru formarea unor adulţi responsabili şi independenţi. Prin dezvoltarea acestor competenţe, elevii învață să ia decizii informate, devin mai responsabili în gestionarea resurselor şi își dezvoltă gândirea critică și spiritul de inițiativă .   

Prin activităţile desfăşurate pe tot parcursul săptămânii Global Money Week, am demonstrat că școala nu este doar un spațiu al cunoștințelor teoretice, ci și un loc unde se formează competențe practice, importante pentru viitor.

Prof. Palalogos Melaia, ambasador LifeLab

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5