Mihai Mureşan, din nou "general" la IŞJ. De această dată adjunct. Olivia Duicu, din toamnă, cu demnitate, la catedră

Ne aşteaptă noi schimbări:Camelia Tabără, noul "general", Adriana Pană la parlamentare?

Profesorul Mihai Mureşan a revenit la inspectorat, nu pe fotoliul de "general "plin, ci pe cel de general adjunct, făcând echipă cu "generalul" Doina Pană, titulara funcţiei.
Aflat în procese cu inspectoratul de ani buni, Mureşan a luat acum locul Oliviei Duicu, cea care la instalarea în funcţie a noului inspector şcolar general, Adriana Doina Pană, a ţinut să-i mulţumească lui Vasile Marc, în numele colectivului, pentru buna colaborare, precizând că îşi doreşte ca toate plecările din IŞJ să fie cu demnitate. Şi a fost şi plecarea dânsei cu demnitate, potrivit Adrianei Pană încetându-i ordinul de numire pe funcţie, asfel încât o vom regăsi din toamnă la catedră.
A fost o perioadă în care Olivia Duicu a inspector general-adjunct sub şefia lui Mihai Mureşan. Apoi a venit la cârma inspectoratului Vasile Marc. Printr-o hotărâre s-a decis că ISJ nu are nevoie de doi adjuncţi, Olivia Duicu fiind sacrificată pentru Mircea Romocea. Olivia Duicu, soţia liderului sindical Ioan Duicu de la Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere din Învăţământ, a revenit la inspectorat când Mircea Romocea a demisionat pentru a candida la Primăria Năsăud, între timp fiind şi primar.
Imediat ce a fost schimbat, pe linie politică, ]n 2009, fostul inspector şcolar Mihai Mureşan a acţionat în instanţă decizia Ministerului Educaţiei.
Profesorul de fizică de la Colegiul Naţional ,,Liviu Rebreanu” se pregătea să se (re) întoarcă la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, în baza unei decizii executorii emise de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Mihai Mureşan a fost numit în funcţia de inspector şcolar general în 5 mai 2008. În 7 mai 2009, a fost demis prin celebra Ordonanţă 37.
Mureşan s-a adresat atunci instanţei, ordonanţa a fost declarată neconstituţională, şi astfel a fost reinstaurat în funcţie în 17 mai 2010, dar nu pentru mult timp.
,,La trei luni de zile după, mi-a fost trimis comandoul de la minister pentru a fi evaluat şi demis. A urmat, din nou, procesul de data aceasta, la Curtea de Apel Bucureşti, care a fost amânat nepermis de mult. Asta a fost strategia ministerului, de amânare, neavând nimic palpabil împotriva mea. Este o decizie definitivă şi executorie, dar poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă toate soluţiile date de instanţă în contencios - administrativ trebuie puse în aplicare, chiar dacă nu este ultima cale de atac, pentru că ele sunt executorii, de fapt şi drept”, a povestit fostul inspector şcolar general Mihai Mureşan în 2011.
Însă cu toate deciziile, Inspectoratul Şcolar Judeţean B-N a fost condus de democrat-liberalul Vasile Marc. Până la schimbarea guvernului, când a fost preluat de Doina Pană.
Se pare că ne aşteaptă noi surprize. În perioada 27 iulie – 3 august se vor face înscrierile la concursul pentru ocuparea postului de inspector general al ISJ BN. Concursul va avea loc la Bucureşti, la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Din judeţul nostru se va prezenta Camelia Tabără, directorul Colegiului Naţional "Andrei Mureşanu", Adriana Pană preferând parlamentarele. Sursele noastre spun că directoarea Camelia Tabără şi-a luat la sfârşitul anului şcolar rămas bun de la elevi şi profesori.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5