Mini "Aqua Land" la Băile Figa

Proiectul mini "Aqua Landului" ce va fi amenajat la Băile Figa cu finanţare europeană are ca ţintă principală diversificarea serviciilor şi a posibilităţilor de petrecere a timpului liber pentru turiştii ce vor vizita staţiunea. Acest proiect important al administraţiei locale beclenare îşi urmează într-un ritm rapid etapele necesare în vederea materializării. Potrivit primarului Nicolae Moldovan, procedurile derulate la acest proiect sunt foarte avansate şi există speranţe ca până în luna decembrie a acestui an să se obţină toate avizele necesare pentru a accesa finanţarea europeană, iar în primăvara anului viitor să înceapă lucrările propriu-zise. Prin proiectul amintit, primăria beclenară intenţionează să amenajeze în cadrul băilor de la Figa un mini-aqualand, care să completeze investiţia iniţială pentru a veni în întâmpinarea turiştilor care vor dori să petreacă sejururi la Băile Figa. Proiectul aqualandului pregătit de către administraţia locală beclenară va fi realizat cu o finanţare semnificativă din fonduri europene, urmând să fie construite trei tobogane ultramoderne cu jeturi de apă, două piscine cu jaccuzi şi alte elemente moderne de divertisment acvatic.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5