Minor nesupravegheat, accidentat la Domneşti

Un copil de numai 3 ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru efectuarea de investigaţii medicale amănunţite, după ce a fost rănit uşor într-un accident de circulaţie petrecut marţi, la Domneşti.

„O femeie, în vârstă de 45 de ani, din cartierul Sărata, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 154, pe raza localităţii Domneşti, a surprins şi accidentat un minor, de 3 ani, din comuna Mărişelu, care, fiind nesupravegheat, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure”, precizează inspectorul Virginia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Faţă de conducătoarea autoturismului cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5