Mircea Oliv se întoarce la prima iubire?
Directorul Bibliotecii Judeţene, Mircea Oliv, doreşte să se întoarcă la prima iubire, artele plastice. În acest sens a depus o cerere către conducerea Consiliului Judeţean prin care îşi arată dorinţa de a lucra mai aplicat în domeniul artelor vizuale, ştiut fiind faptul că este unul dintre cei mai apreciaţi critici de artă din ţară.
Bogdan Gruia Ivan, purtătorul de cuvânt al CJ, ne-a declarat că staff-ul Consiliului Judeţean va analiza această dorinţă, iar dacă cererea va fi aprobată, Mircea Oliv va renunţa la scaunul de director al Bibliotecii Judeţene, funcţia rămânând liberă.
Criticul de artă Oliv Mircea a fost numit în Ziua de Bobotează 2010 director al Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud, în locul profesoarei Olimpia Pop. Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Bistriţa. Oliv Mircea, a fost înainte şef cancelarie Prefectură, iar după reducerea acestui post a fost bibliotecar la Filiala „Andrei Mureşanu”.
Comentarii
da intradevar un om capabil, putini ca el
da intradevar un om capabil, putini ca el
Asta cu criticul de arta e tare. Fara carti, fara articole, Mircea Oliv o da inainte ca e mare critic de arta. Mai terminati cu astfel de impostori.
Ar fi o mare pierdere pentru Biblioteca Judeteana.Sper sa se razgandeasca si sper ca si conducerea judeteana sa aprecieze corect valorile. Biblioteca este un etalon al culturii, macar acolo sa nu fie imixtiuni politice.
Da, doamna Viorica,
Aveti atata dreptate… Pierderea va fi intr-adevar ireparabila si spun asta din experienta. Eu, sunt professor pensioner si am vazut multe la viata mea… Dar, trebuie sa recunosc ca am fost impresionat de felul cum echipa de intelectuali, condusa cu atata maiestrie, pricepere si talent managerial, a stiut sa-i aprecieze valoarea celui care le-a condus destinele pentru cativa ani buni. Cu siguranta, asa cum spuneti si dvs., imixtiunile politice sunt cele care l-au determinat pe acest mare critic si artist in viata, sa aleaga cea mai buna cale: aceea de a se intoarce la prima dragoste, ARTA. Parafrazand un ganditor latin: Ave Caesar, muritori te salutant!, indraznesc sa spun ca aceasta personalitate va ramane mereu deasupra celor care i-au fortat eleganta-i si glorioasa retragere.
prof. Ion Oileanu
Cine nu cunoaste ce a facut cu adevarat Mircea Oliv poate sa-si dea cu parerea in necunostinta de cauza. Pentru Oliv Mircea Biblioteca a fost o filiala a UAP si a intereselor lui legate de UAP. Si, apropo, ce mare om de cultura e Oliv Mircea? Puteti sa-mi spuneti o carte scrisa de acest om. Pai nu puteti, pentru ca nu are. Este unul dintre cei mai mari impostori culturali care face gargara prin acest judet.
Un mare impostor....se intoarce la prima iubire ? EL nu iubeste nimic fara interes,a distrus multi artisti tineri si nu e nici o pierdere pentru Biblioteca,bibleoteconomia este cu totul altceva decat spoia Oliv.
Si oare el nu a ajuns politic acolo?
Cat a pupat pe Sbarciu pe trena !
toti va dati cu parerile proaste de doi bani dar voi ce criticati nu va vedeti pe voi macar omul asta e cunoscut il cunoaste lumea de voi cine a auzit domnule tudor si marin de voi a auzit cineva ati facut ceva sa va stie lumea nu stiti sa criticati oameni fara costinta si invidiosi
..Initial, n-am vrut sa scriu, pentru ca nu-l cunosc prea bine pe d-l director. Insa, paradoxal, asa cum dansul cu siguranta este un mare iubitor al artelor plastice, eu ma pot declara un mare iubitor al stiintei. Ati ghicit: interventia mea este un raspuns pentru d-l Tudor. Dansul spune bine, insa face si o confuzie si am sa explic cititorilor care este aceasta. Pentru cei care nu stiu, biblioteconomia este o stiinta, este poate una dintre cele mai frumoase stiinte (unica) care vor fi existat vreodata! Fizica, informatica, astronomia, genetica lasa loc astazi acestei enigmatice regine.. caci o data ce ai gustat din izvorul ei, te vei intoarce mereu si mereu pentru ai deslusi tainele… La prima vedere, conform regulilor biblioteconomice, arta nu are nimic de-a face cu aceasta stiinta exacta. Dar..!? Nu este oare o adevarata arta sa aranjezi cu talent rafturile, nu este o adevarata provocare sa implementezi proiecte menite sa schimbe viata utilizatorilor? Iata unde, stimate cititor, este afinitatea pe care nu a remarcat-o d-l Tudor: arta este adevaratul liant, iar dl. Director traieste si respira prin arta si pentru arta. Biblioteconomia = Arta dar: Arta = Biblioteconomie un frumos joc de cuvinte menit sa aduca lumina si o mai buna intelegere.
Domnul Oliv este un om de cultura. Ne place sau nu. O recunoastem sau il negam in mod jignitor. Ce sa mai asteptam de la altii daca noi ne injuram mereu valorile pe motiv ca nu le intelegem, ca ni se pare ca nu sunt pe baricada noastra. Un om daca are valoare trebuie respectat pentru ceea ce face. Nu am inteles insa din articol pe ce functie va veni domnul Mircea Oliv? Articolul putea fi mai precis mai profesionist!
Adaugă comentariu nou