Mitropolitul Andrei, la hramul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rebra-Parva

La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, astăzi, 29 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, se va afla în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Rebra-Parva, din Țara Năsăudului, cu ocazia hramului așezământului monahal.
***
În prezent, Mănăstirea de la Rebra-Parva se ocupă de construirea Așezământului social pentru copii orfani de la Dorolea, pus sub ocrotirea Sfântului Siluan Athonitul.
Așezământul va găzdui 50 de copii orfani și va fi compus din opt clădiri, printre care o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și alte anexe. La data de 24 septembrie 2020, cu prilejul primului hram, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie pentru noua biserică, cu hramul „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul”, și a binecuvântat locul unde va fi construit viitorul așezământ social. În prezent, biserica și prima clădire au fost construite.
Lucrările de construcție au început în vara anului 2020, pe un teren de 2,5 hectare, donat de familia Dedean Ioan, împreună cu fiii Bogdan şi Alin Ionuț.
Potrivit părintelui stareț Chiril Zăgrean, centrul social va fi administrat de Mănăstirea Rebra-Parva, iar finanțarea se va face exclusiv din fondurile mănăstirii și din donații.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5