Mitropolitul Andrei la Telcişor

Părintele Mitropolit Andrei a fost întâmpinat la intrarea în satul năsăudean Telcişor în mod tradiţional, de fete şi feciori îmbrăcaţi în costume populare.

Apoi de la ora 10.00, înconjurat de un sobor de peste 20 preoţi şi diaconi, a fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica din localitate, cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie”. La slujbă au luat parte câteva mii de credincioşi alături de oficialităţi centrale şi locale.

În cuvântul de învăţătură rostit cu această ocazie, Mitropolitul Andrei a subliniat că: „Adevărata fântână a lui Iacob este aici la Biserică, unde Domnul Hristos ne aşteaptă ca să bem din apa cea vie, care ne garantează nouă viaţa veşnică fericită, pentru că viaţa noastră pământească, chiar frumoasă dacă e, este foarte scurtă. Însă cine va bea din apa cea vie nu va înseta în veci”.

Apoi, Înaltpreasfinţia Sa i-a felicitat pe credincioşii din aceasta zonă a Năsăudului pentru faptul că sunt foarte apropiaţi de biserică: „Este important faptul că aici credincioşii sunt legaţi de biserică şi spiritualitatea este încă puternică. De aici ne întărim nădejdea că totuşi, România nu piere, ci se revigorează din aceste oaze de spiritualitate. Dumnezeu să-i ocrotească pe toţi credincioşii din Telcişor, din toată ţara Năsăudului, şi pe preotul lor, pe Părintele Ovidiu Tofan, şi pe toţi Preoţii noştri din zonă şi până la urmă, pe toţi preoţii din Eparhia noastră”.

După Sfânta Liturghie Înaltpreasfinţitul Andrei a binecuvântat şi lucrările efectuate la Casa parohială din localitate. Aceste lucrări au început în anul 2008, sub îndrumarea părintelui Tofan Ovidiu Vasile şi a Consiliului Parohial, şi au fost terminate într-un timp foarte scurt, de 9 luni. Finisajele exterioare s-au executat între anii 2009-2010.

www.radiorenasterea.ro

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5