Mitropolitul Andrei, în parohiile Unirea şi Maieru, în cea de-a doua zi de Crăciun

sursa Radio Renasterea

În cea de-a doua zi a Praznicului Nașterii Domnului, în calendarele ortodoxe s-a făcut pomenirea Soborului Maicii Domnului. ÎPS Părinte Andrei a oficiat Sf. Liturghie în parohia Unirea, protopopiatul Bistrița. Slujba a fost oficiată în sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și protopopul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican. Pe lângă bucuria Praznicului, credincioșii parohiei s-au bucurat de prezența ierarhului, întrucât în parohia Unirea nu a mai fost oficiată o Liturghie Arhierească din anul 1987, când a avut loc sfințirea locașului de cult.
În cadrul Sf. Liturghii ÎPS Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. La slujbă s-au aflat şi preşedintele Consiliului Judeţean-Emil Radu Moldovan şi primarul Bistriţei- Ovidiu Teodor Creţu.
În după-masa acestei zile, ÎPS Andrei a oficiat slujba Vecerniei în parohia Maieru I, protopopiatul Năsăud, a cărei biserică ocrotită de Sf. Arhid. Ștefan își va serba vineri, în a 3-a zi de Crăciun, hramul.
La finalul Vecerniei, Mitropolitul Clujului a oficiat și o slujbă de binecuvântare a lucrărilor efectuate la casa parohială.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5