Mobilitate de practică a elevilor de la Liceul Tehnologic Grigore Moisil în Barcelos, Portugalia, prin proiectul 2025-1-RO01-KA121-VET-000330363 din cadrul Acreditării Erasmus+ în domeniul Educației și Formării profesionale
Într-o lume în continuă schimbare, pregătirea practică a elevilor devine esențială pentru integrarea lor cu succes pe piața muncii. În această perioadă, La Agrupamento de Escolas de Barcelos, instituție de referință din Barcelos, 8 elevi din clasa a XI-a liceu, profil economic, beneficiază de oportunități valoroase de practică, care le completează formarea teoretică dobândită la clasă. Alături de acești elevi, în mobilitatea sunt și 6 elevi din clasa a XI-a învățământ profesional, calificarea mecanic auto care fac practica într-un service auto, unde aplică ceea ce au învățat teoretic și practic în școală, fiind apreciați de către mentorul portughez.
Programul de practică se desfășoară conform acordului de învățare stabilit în prealabil cu partenerii portughezi, oferindu-le elevilor șansa de a experimenta direct activitățile specifice domeniului, fie economic (contabilitate, gestiune financiară, marketing sau administrarea afacerilor), fie mecanic auto. Astfel, tinerii nu doar că învață concepte abstracte, ci le și aplică în contexte reale, dezvoltând competențe esențiale precum lucrul în echipă, responsabilitatea și gândirea critică.
Profesorii coordonatori subliniază importanța acestor stagii, considerându-le un element-cheie în orientarea profesională a elevilor, proiectele Erasmus fiind oportunități care îi ajută să-și descopere noi aptitudini. La rândul lor, elevii apreciază experiența ca fiind una motivantă și utilă.
În timpul liber elevii merg în excursii în orașele apropiate: Porto, Braga, Povoa de Varzim, Viana do Castello, ocazie cu care vizitează monumente din patrimoniul UNESCO.
Prin interacțiunea cu colegi din Portugalia, Spania, Turcia elevii noștri au posibilitatea de a aprecia șansa de a fi parte din proiectul Erasmus+ aflat în primul an de acreditare la liceul nostru.
Prof. Violeta Zbânca, responsabil proiect
Citiţi şi:
- Elevii de la Structura Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Beclean, în stagiile de pregătire practică la Barcelos, Portugalia
- Mobilitate Erasmus+ în Portugalia pentru 14 elevi ai Liceului Tehnologic Agricol Bistrița, în cadrul anului II de acreditare – o nouă experiență internațională de formare profesională
- De la Liceul Tehnologic Feldru în schimb de experienţă în Portugalia
- Liceul Tehnologic Feldru: Mobilitate Erasmus+ în Portugalia îmbinată cu Conferința Națională,,Competențe pentru muncă și viață”
- 10 elevi ai Şcolii Gimnaziale Livezile, într-o mobilitate ERASMUS+ în Portugalia
























Adaugă comentariu nou