Mobilizare pentru parlamentare, la ALDE: 10 responsabili de zone, unul îi poate lua locul lui Ioan Ţintean

Preşedintele executiv al ALDE Bistriţa-Năsăud, Constantin Braşoveanu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în şedinţa Biroului Politic Judeţean a fost aprobat Regulamentul de ordine internă privind organizarea şi implicarea membrilor din filiala judeţeană, cu responsabilităţi în obţinerea rezultatelor care să permită accederea în Parlament.

         „Am împărţit judeţul în opt zone, plus municipiul Bistriţa. Principalii responsabili de zonă sunt Constantin Braşoveanu, Mirela Cârcu, Mircea Mereuţă, Dorin Popescu, Dorel Cosic, Dorel Oltean, Ştefan Sângeorzan, Florin Părăscan, Gelu Muthi şi Vasile Moldovan. În urma rezultatelor obţinute pe aceste zone, persoana cu cele mai multe voturi va fi propusă pentru accederea în Consiliul Judeţean, cu acordul scris al celor care ocupă poziţii superioare pe lista de supleanţi”,  a explicat Constantin Braşoveanu.

         În fapt, vor fi cuantificate procentele obţinute de ALDE  în fiecare zonă, iar responsabilul clasat pe primul loc – dacă Ioan Ţintean va ajunge în Camera Deputaţilor – va ajunge consilier judeţean, cu posibilitatea de a fi ales inclusiv vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

         De asemenea, Biroul Politic l-a desemnat pe Dorel Oltean (Năsăud) drept lider al Ligii Aleşilor Locali Bistriţa-Năsăud, în timp ce preşedinţia Tineretului ALDE a fost preluată de către Pompei Cocean (candidat de primar la Târlişua).

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5