Mult aşteptatatul magazin de la mall se deschide!

Unul dintre retailii cei mai aşteptaţi la Bistriţa a fost Decathlon. Deşi galeria de magazine de la Selgros a fost inaugurată de ceva timp, printre puţinele spaţii rămase neocupate este cel al cunoscutului magazin de articole sportive, îmbrăcăminte şi încălţăminte de sport. S-a zvonit că nu s-a primit autorizaţia ISU, deşi toate celelalte magazine din jur s-au deschis şi fără aceste acte, iar mai apoi prin târg se spunea că Decathlon a renunţat la Bistriţa.
După ce câteva luni a stat afişat pe magazin „Deschidem în curând”, în sfârşit marele eveniment va avea loc .
“Ne dorim ca și viitorul magazin Decathlon din Bistrița să fie la cele mai înalte standarde, obiectiv pentru care echipele noastre lucrează încă de la începutul anului. În acest moment, neîndeplinirea obligațiilor contractuale este principalul factor care ne împiedică să ne ținem promisiunea de a deschide anul acesta un magazin Decathlon în orașul dumneavoastră. Suntem nerăbdători să ne cunoaștem și să împărtășim pasiunea noastră comună, sportul, și vă mulțumim pentru entuziasm și pentru răbdare. Toată implicarea comunității locale ne demonstrează, o dată în plus, că misiunea noastră, de a facea sportul accesibil cât mai multor români este împărtășită” declară Decathlon Romania.
“ Heeei, ai auzit vestea cea bună? Decathlon, magazinul tău de articole sportive preferat, își deschide porțile în data de 28 martie 2019! Îți mulțumim pentru entuziasm și răbdare” spun cei de la Decathlon Romania (Bistrita).

Sperăm că odată cu deschiderea Decathlon, lanţul de magazine de aici va fi mai vizitat de cumpărători, gândul celor care au deschis galeria fiind că tocmai acest retailer va aduce un aflux de bistriţeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5