Nepos. Şcoala cu un singur elev!

Situaţia de la Nepos nu a intrat în normalitate, adică acte şi petiţii pe de o parte, educaţie, pe de altă parte. Săptămâna trecută, elevii din Nepos au mers la şcoală doar marţi, pentru că de miercuri au reînceput protestele părinţilor. În 25 ianuarie, după minivacanţă, clasele au fost tot goale.
         Practic, un singur elev frecventează cursurile, fetiţa preotului ortodox din sat.
         Între timp, primarul Grigore Ţiolan şi reprezentanţi ai părinţilor au venit şi la Consiliul Judeţean, în aşteptarea unui răspuns favorabil lor.

Prefectul Ovidiu Frenţ: Petiţia de la Nepos a fost transmisă la Ministerul Educaţiei. Este un orgoliu exacerbat între Nepos şi Feldru
         Prefectul Ovidiu Frenţ susţine că petiţia înregistrată la Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a fost transmisă la ministerul de resort, dar încă nu s-a primit un răspuns oficial. Potrivit acestuia, părinţii ar trebui să înţeleagă că interesul copilului primează, iar acesta trebuie să vină la cursuri.
         „Noi am transmis petiţia Ministerului Educaţiei Naţionale, încă nu ni s-a răspuns. Opinia mea este că nu se poate încălca legea şi dacă numărul copiilor la şcoala de la Nepos a scăzut sub 300, acea şcoală îşi pierde personalitatea juridică, ceea ce nu este în detrimentul copiilor pentru că ei rămân în aceeaşi şcoală, cu aceleaşi clase, cu aceiaşi profesori, deci nu va avea niciun fel de influenţă negativă asupra procesului de învăţământ. (...) Evident că li s-au explicat părinţilor toate consecinţele. Părerea mea este că este un orgoliu exacerbat între Nepos şi Feldru şi părinţii ar trebui să înţeleagă că interesul copiilor trebuie să primeze şi că ei trebuie să meargă la şcoală”, a declarat prefectul Frenţ, la finalul şedinţei Colegiului Prefectural.
         Potrivit  înaltului funcţionar public, situaţia şcolară se va încheia în contextul acestor situaţii, cu absenţele aferente.
         „La fel de uşoară va fi şi reînfiinţarea structurii şcolare cu personalitate juridică, pe viitor, în vară sau în orice moment în care se va putea demonstra că există numărul de 300 de copii, pentru că foarte mulţi dintre părinţi au spus că lucrează în străinătate şi copiii lor sunt în afara ţării, şi că intenţionează să revină. În mod foarte simplu se va reînfiinţa şcoala din Nepos ca structură şcolară cu personalitate juridică”, a mai menţionat prefectul Ovidiu Frenţ.

Aproape 40 de familii din Nepos riscă diminuarea alocaţiei de susţinere a familiei
         În localitatea Nepos figurează 38 familii beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei, potrivit Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud.
Absenţele nemotivate ale copiilor  - asta dacă nu vor fi motivate - s-ar putea să se simtă la buzunare, asta pentru că de la 10 la 19 absenţe nemotivate, alocaţia se diminuează cu 20%, pentru elevii cu 20 absenţe nemotivate, se reduce la jumătate, iar de la 20 absenţe nemotivate „în sus”, acest drept se suspendă pentru maximum 6 luni.
Oricum, situaţia absenţelor va fi transmisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud doar la finalizarea semestrului I, iar plăţile ar putea fi afectate doar din luna aprilie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5