Baut, un tanar din Comlod a intrat cu masina pe contrasens! Doua persoane ranite
Azi-noapte, în jurul orei 01.16, pe drumul comunal 20, din localitatea Orosfaia, un tânăr de 22 de ani, din Comlod, care conducea un autoturism înspre localitatea Ocnița, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei într-o curbă și a consumului de alcool, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus, de un tânăr de 20 de ani, din Urmeniș.
În urma accidentului, două pasagere au fost rănite ușor. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,70mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 22 de ani și negativ în cazul celuilalt.
În continuare, polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducere cu alcoolemie.
Citiţi şi:
- Accident la Anieş! Un şofer de 20 de ani din Rodna a intrat cu maşina pe contrasens!
- Din cauza unei defecţiuni, a ajuns cu maşina pe contrasens!
- La 80 ani, cu maşina pe contrasens!
- Un şofer de TIR din Bistriţa-Năsăud, implicat într-un accident cu patru răniţi, în Satu Mare. A rămas fără frâne şi a intrat pe contrasens!
- Bucuria micii comunităţi din Comlod
Adaugă comentariu nou