Femeie ameninţată cu moartea, telefonic, de soţul din Lechinţa. Soţie bătută la Căianu Mic

            Marţi, poliţiştii au emis ordine de protecție provizorii și au întocmit  dosare penale pentru violenţă în familie. Astfel, „o femeie, în vârstă de 49 de ani, din Bistrița, a sesizat faptul că a fost amenințată cu moartea, telefonic, de către soțul ei, de 48 de ani, din comuna Lechința, provocându-i o stare de temere”. Polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis ordin de protecţie provizoriu și continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru amenințare.

***

În aceeaşi zi, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din localitatea Căianu Mare, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soția sa, de 44 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii, ar fi agresat-o fizic pe aceasta, cauzându-i leziuni corporale.  Ca urmare a celor constatate, polițiștii Secţiei 5 Poliţie Rurală Petru Rareş au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5