Drum blocat la Crainimăt ! O şoferiţă este rănită după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod

Pe DN17, în localitatea Crainimăt se circulă alternativ, pe o bandă, ca urmare a unui accident rutier care a avut loc în urmă cu puțin timp. Polițiștii rutieri sunt la fața locului, dirijează traficul în zonă.
Conform primelor date, o femeie în vârstă de 34 de ani, din Șintereag, care conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Beclean, ar fi pierdut controlul acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma accidentului, conducătoarea auto a fost rănită.

La fața locului se află polițiștii Secției 4 și cei ai Serviciului Rutier care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Update: Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat de la locul accidentul din localitatea Crainimat o femeie însărcinată. Această este conștientă și cooperantă. Va fi transportată la UPU SMURD Bistrița.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5