Episcopul Macarie, pe meleagurile natale, la Bistrița. Preasfințitul a lansat trei noi volume
Vineri în săptămâna a cincea a Postului Mare, 16 aprilie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei Andreicuț al Clujului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfințite în Biserica de la Coroana din Bistrița. Preasfințitul Macarie Drăgoi Episcop al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite în biserica de la ”Coroana” din Bistrița, alături de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte P.C Pr. Protopop Alexandru Vidican, Pr. Paroh Nicolae Feier, Pr. Paroh Vasile Beni, Pr. Consilier Sorin Săplecan, Pr. Dr. Secretar al Protopopiatului Bistrița Emanuel Vidican, Pr. Arhidiacon Alexandru Salvan alături de alți preoți invitați.
Cu acest prilej au fost lansate și cele trei volume ale Episcopului Macarie, apărute la Editura Felicitas a Episcopiei Europei de Nord, în colecția "Nordul Dreptei Credinte": Curajul de a trăi frumos vol.1; 7 întâlniri ale Postului Mare vol. 2 și Nu vă temeți! Cuvinte de mângâiere și îmbărbătare în vremea pandemiei vol. 3.
Despre volumele apărute la Editura Felicitas a vorbit pr. dr. Emanuel Vidican: "Se cuvine să mulțumim Bunului Dumnezeu, Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI, pentru binecuvântare și Preasfințitului MACARIE pentru împreună slujire, la ceas de seară și ”Lumină Lină”. Primul volum "Curajul de a trăi frumos" ne arată Preasfinția Sa, că dacă Bunătatea, Iubirea și Blândețea devin virtuți, atunci avem și curajul de-a trăi frumos. Volumul al doilea intitulat "7 întâlniri ale Postului Mare – Cum putem cultiva pocăința într-o lume a învârtoșării" ne pune în față sufletul nostru, calea spre Dumnezeu, mai ales în această perioadă, și anume pocăința, până la lacrimi. Avem în față un volum alcătuit din 7 conferințe susținute pe tot cuprinsul țării și în Europa. Preasfinția SA, se întreabă retoric: POCĂINȚA- mai este posibilă astăzi? Volumul al treilea – vine cu cuvintele Mântuitorului adresate apostolilor: „Nu vă temeți” – Cuvinte de mângâiere și îmbărbătare în vremea pandemiei”. Un volum alcătuit din 32 de teme care ne prezintă și ne arată cum puten face față acestei pandemii. Preasfinția Sa Macarie în acest volum vine cu încurajarea că nu carantina socială să ne sperie ci caratina spirituală"!
A urmat un Recital de pricesne susținut de tinerii de la Școala de arte, clasa de canto a profesoarei Cristina Bălan ( Cristina Bugnar, Diana Tănase, Ionel Puiu, Marinela Monda, Roberta Rebrișorean, Mihai Moldovan Suciu, acompaniament pian: Cristian Lepădatu), care ne-au încântat cu vocile lor, iar invitatul special a fost Alexandru Pugna. Lelea Floarea Cosmi, de la Runc, i-a dăruit episcopului opinci pentru a le duce la muzeul ce l-a deschis în ţările nordice.
Citiţi şi:
- Sâmbăta Dreptului Lazăr și Duminica Floriilor la Stockholm
- Episcopul Macarie i-a binecuvântat pe bistriţeni la Concertul de pricesne organizat de Răsunetul. Credincioşii şi artiştii s-au rugat Maicii Domnului, la Biserica Coroana
- Episcopul Macarie, la Concertul „O, Măicuţă Sfântă” organizat de Răsunetul. Număr impresionant de bistriţeni şi artiştii s-au rugat Maicii Domnului
- Distincţie pentru P.S.Macarie Drăgoi, episcopul ortodox al Europei de Nord, la Festivalul de Teatru şi Literatură “Liviu Rebreanu”
- Episcopul Europei de Nord i-a binecuvântat, aseară, pe bistriţeni. Preasfinţitul Macarie va conferenţia la Concertul Pascal "Lumina Învierii"
Adaugă comentariu nou