Dan Negru le-a vorbit copiilor din Visuia!
Lun, 09/13/2021 - 09:23
PAROHIA ORTODOXĂ VISUIA PREȚUIEȘTE COPIII ȘI SUSȚINE EDUCAȚIA!
În această duminică frumoasă de toamnă, dinaintea începerii noului an școlar, Parohia Ortodoxă Visuia și-a îndreptat atenția asupra copiiilor și tinerilor existenți în comunitate .
Începând cu ora 18.00 am săvârșit o slujbă specială,în care l-am rugat pe Milostivul Dumnezeu să îi binecuvinteze, să reverse asupra lor harul Său și să le lumineze mintea și inima!
Copiii au avut parte de surprize de proporții. Fiecare a primit câte o pungă cu cele necesare începerii noului an școlar, pentru ca toată lumea să întâmpine începerea școlii pregătit corespunzător. Acest lucru se datorează unor oameni cu suflet mare, creștini buni, cărora le mulțumesc pe această cale că sunt mereu alături de mine și mă sprijină în toate activitățile pe care le desfășor!
Surpriza mare a fost DAN NEGRU , cunoscutul prezentator și om de televiziune le-a vorbit copiiilor din Visuia ,printr-un apel video pe whatss app, despre importanța școlii și a Bisericii! Dan Negru a mai subliniat faptul că e prea scurt timpul pentru a ne putea vorbi câte și-ar dori și că într-o zi ne va vizita chiar aici la Visuia și ne va vorbi mai mult despre școală,Biserică, educație...
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru darurile pe care ni le dă!
Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat!
Copiii sunt totul!
pr. Călin Pop
Citiţi şi:
- Pr. Călin Pop: Copilașii din Visuia s-au împărtășit și s-au cuminecat la început de an şcolar
- Bunica lui Mircea Bravo, în tabăra de la Visuia organizată de părintele Călin Pop
- Inedit la Visuia! Pomi cu merinde spre Cer pentru cei dragi, în Sâmbăta lui Lazăr
- Întru mulţi şi binecuvântați ani părintelui CĂLIN POP, preot paroh la Visuia!
- Drum bun de la Sânmihaiu de Câmpie la Visuia! Când se vor încheia lucrările

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Având ca temă „TENDINȚE ACTUALE ALE ROMANULUI ROMÂNESC”, cea de-a XIX-a ediție a Colocviilor...
Comentarii
Ioana Vilculescu -
Dum, 09:55
Multumiri,parinte,pentru incurajarea oferita in ceasurile acestea atat de tulburate de necredinta...
mmpjj -
Sâm, 14:42
Este deosebit modul în care cercetarea istorică reușește să readucă la viață documente și oameni...
Bistrița s-a clasat pe locul 7 din 972 orașe participante în competiția europeană a mersului pe jos!
Dorel de Bistrita -
Sâm, 10:46
... La statul la coada la " Biroul de somaj "... si la aruncatul cu privirea ... pe fereastra... !
io -
Vin, 16:21
Mi-a plăcut ideea că excelența la matematică nu depinde doar de talent, ci și de perseverență,...
Jo. -
Lun, 11:01
Fraților,
Avem și noi necazurile noastre,
Dar inca "nu este apocalipsa"!
P.s.🤣
Vizionează „Mr...
Aniversări
La popas aniversar - 27 septembrie - transmitem gândurile noastre bune doamnei profesor Ana Capotă, directorul Școlii Gimnaziale Livezile.
În zi de naştere, îi dorim artistului, sculptorului MAXIM DUMITRAŞ, director al Muzeului de Artă Comparată Sângeorz-Băi, multă sănătate, energie,...
Cele mai sincere urări de sănătate, împliniri şi bucurii, în zi de naştere, d-nei CLEOPATRA LORINŢIU, diplomat, scriitor, îndrăgit realizator de...























Adaugă comentariu nou