Masina acrosata de un tren accelerat, la Magura Ilvei! Soferul a ramas fara permis!
Sâm, 09/25/2021 - 19:36
În această după-masă, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au fost semnalați de producerea unui eveniment în zona unei treceri la nivel cu cale ferată, pe raza localității Măgura Ilvei.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că un autoturism a fost acroșat de un tren accelerat. În urma accidentului, din fericire nu au rezultat victime omenești, constatându-se doar pagube materiale.
Șoferul, un bărbat de 53 de ani din București a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Față de acesta polițiștii au luat măsura sancționarii contravenționale conform prevederilor OUG 195/2002 și măsura complementară a suspendării dreptului de conducere pentru 90 de zile.
Citiţi şi:
- Tren accelerat, oprit în gara Feldru
- Mașină acroșată de tren la Măgura Ilvei
- WeAccelerate, programul prin care start-up-urile pot creşte într-un ritm accelerat, cu sprijinul Telekom Romania. Înscrie-te şi tu!
- Femei din Şieu Sfântu sau Spermezeu, agresate sau ameninţate de soţi! Ordine de protecţie emise de poliţişti
- Biciclistă din Măgura Ilvei, transportată la spital, după ce a fost acroșată de un autovehicul

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Norocul îi ajută pe cei puternici ne spune un proverb adesea enunțat cu admirație pentru cei ce...
Comentarii
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Dorel de Pico -
Dum, 09:32
" Pico Verde "-i aici cum bagi mana ... pe dreapta ... cum treci dealu' din Ciopleaca si o tzara...
Turcan Viviana -
Dum, 06:47
„Știința ne oferă instrumente și definiții, însă doar puntea dintre oameni poate aduce o vindecare...
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
În ceas aniversar, îi urăm domnului DUMITRU CIUPA, solist instrumentist, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou