A fost semnat contractul pentru dotarea Centrului Cultural “Liviu Rebreanu” din Beclean! Sală de spectacole, sală de cinema şi alte facilităţi pentru comunitate
Primarul Nicolae Moldovan a semnat, la București, contractul pentru dotarea Centrului Cultural “Liviu Rebreanu”. "În curând, vom scoate la concurs posturile prevăzute în organigramă cu privire la coordonarea tuturor activităților culturale care vor fi organizate la Centrul Cultural “Liviu Rebreanu”.
Clădirea cuprinde o sală de spectacole, o scenă mare, sală de cinema, sală de lectură, sală de repetiții, foaier, spații administrative, sală multifuncțională de capacitate medie, spații pentru activități interactive și de societate; proiectul cuprinde și spații exterioare verzi și de promenadă, parcări și asfaltarea pe Aleea Trandafirilor", a explicat primarul Becleanului.
Proiectul Centrul Cultural Liviu Rebreanu, refacere împrejmuire teren, amenajări exterioare, racorduri și branșamente la utilități, reabilitare căi acces (Aleea Trandafirilor drum legătură Piața Mare) din Beclean este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 13 – „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 9b – „Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare”, Obiectivul specific 13.1 - „Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România”.
Valoarea totală a proiectului este de 18.029.551,40 lei, din care valoare nerambursabilă POR: 17.666.627,96 lei.
"Deja în bugetul anului 2022 prin Planul Anual de Achiziții Publice al orașului Beclean s-au bugetat o serie de evenimente, precum Zilele orașului Beclean, Târg de produse tradiționale a producătorilor locali, Târg de Crăciun, diferite spectacole pentru copii. Toată zona din Piața Mare a Centrului Cultural “Liviu Rebreanu” va fi locul desfășurării tuturor evenimentelor culturale și artistice care vor avea loc în orașul nostru", a anunţat primarul Nicolae Moldovan.
Citiţi şi:
- Centrul Cultural Liviu Rebreanu de la Beclean, din fonduri europene, finalizat în 2022. Primarul Nicolae Moldovan: Am bugetat evenimente culturale, inclusiv Zilele orașului
- Centrul Cultural "Liviu Rebreanu" din Beclean prinde contur!
- Centrul Cultural Liviu Rebreanu din Beclean, amenajat cu fonduri europene
- Centrul Cultural Liviu Rebreanu din Beclean prinde contur!
- Au început lucrările la Centrul Cultural Liviu Rebreanu din Beclean!
Adaugă comentariu nou