Un şofer din Bistriţa, băut şi cu permisul suspendat, a încercat fără succes să scape de polițiști!
La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Bistrița au întocmit un dosar penal unui șofer care a refuzat să oprească la semnalele acestora.
"Pe strada Calea Moldovei din municipiul Bistrița, un autoturism nu a oprit la semnalele acustice și luminoase ale echipajului de poliție rutieră, continuându-și deplasarea, fiind ulterior blocat în trafic de către o autospecială din cadrul Serviciului Pentru Acțiuni Speciale. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 50 de ani din Bistrița. Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/L alcool pur în aerul expirat fiindu-i ulterior recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei", se arată în comunicatul IPJ BN.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul deține permis de conducere însă acesta are dreptul de a conduce pe drumurile publice, suspendat.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând documentarea faptelor.
Citiţi şi:
- Un tânăr băut, pozitiv la Drug Test, cu permisul suspendat, a încercat să scape de polițiști! A fost oprit la Slătinița
- Şofer din Bistriţa Bârgăului, cu permisul suspendat, la volan, după ce consumase droguri
- Șofer din Rodna, reținut de polițiști după ce a condus cu permisul suspendat și sub influența substanțelor interzise și a acroșat o mașină
- Dosar penal pentru un șofer din Salva, depistat la volan cu permisul de conducere anulat
- Şofer cu permisul suspendat, la volan prin Viișoara
Adaugă comentariu nou