Bistrița-Năsăud, la înălțime! Sute de femei și copii au reușit să treacă frontiera cu sprijinul oamenilor cu suflet mare
Dum, 02/27/2022 - 09:36
Bistriţenii s-au mobilizat exemplar pentru a veni în sprijinul locuitorilor Ucrainei, nevoiţi să-şi părăsească ţara, casa. Autocare, microbuze au ajuns în la Punctul de frontieră Siret, pentru a-i sprijini pe refugiaţi.
"Am reușit să plecăm din vama cu Ucraina cu toți copiii și mamele lor care așteptau și de două zile în frig, în picioare, cu copilași în brațe. Copii, mame, soții și soți cu obrazul brăzdat de lacrimi. Iubite care își luau rămas bun cu ochii plini de lacrimi de la bărbatul iubit care de astăzi va lua arma și va merge pe front să își apere țara și familia. Bărbați în toată firea care plângeau ca niște copii atunci când își îmbrățișau poate pentru ultima dată soția și copiii. Nu putini au fost cei care s-au îmbrățișat printre gratiile porților. Și în sunet de mitralieră… la câțiva metri de noi toți.
Important este că datorită multor bistrițeni cu suflet mare, aproape 1000 de copii și femei sunt de acum în siguranță, în România. Au așteptat atât pentru că și-au abandonat mașinile pe marginea drumului și aici nu îi aștepta nimeni.
Vameșii ucrainieni sunt epuizați. Lucrează în jumătate din efectiv pentru că ceilalți sunt pe front. Datorită bistrițenilor cu suflet mare care au răspuns apelului nostru umanitar, mai bine de 400 de oameni sunt deja în România. La nici 15 minute de când am postat mesajul, Transmixt, Vanirotrans și Ani Tour au sunat și trimis 10 autocare și 3 microbuze. Alți zeci de oameni au sunat pentru a-și pune la dispoziție casa sau pensiunea.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor celor care au avut curajul să vină în prima linie: preoților din Radauți și celor din Cernauti care ne-au cerut ajutorul: Pr. Nicolae Popescu care a stat de dimineața în mijlocul oamenilor și i-a ajutat.
Le multumesc și colegilor mei din Bistrița care au răspuns apelului și au venit aici: deputatului Daniel Suciu, primarului Mihai Ivan, Sas Grigore, Paul Pop, Nucu Pop, Demian Alin și sufletiștilor șoferi și Subprefectului de Suceava, Cristi Șologon, care a fost toată noaptea cu noi în vamă! Bistriţa-Năsăud, din nou la înălțime!", a scris deputatul Bogdan Ivan.
sursa: facebook Bogdan Ivan
Citiţi şi:
- Deputatul Bogdan Ivan: Opt autocare au plecat din Bistrița-Năsăud pentru a-i sprijini pe refugiați! 400 de locuri de cazare puse la dispoziție prin grija autorităților
- Inspectorii şcolari şi profesorii, în bănci! A fost inaugurată o sală de curs la ISJ BN!
- De ce să apelezi la Florintrans pentru închirieri microbuze?
- Un om în Garda MS Regele Mihai I al României – Vasile Runcan din Blăjenii de Jos
- Transcar.ro – servicii de calitate

Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 11:07
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit Lun, 11:01
Președintele Radu Moldovan, la Buza Cătun, o comunitate uriașă prin credință și căldură sufletească Lun, 10:35
Breviar ASTRA – octombrie 2026 Lun, 10:20
Alice Alexa (CNAM Bistrița), liderul Grupului Parlamentar Solidaritate din Senatul Tinerilor! Lun, 08:10
Incendiu izbucnit la o casă din Viile Tecii Cultura
În romanul ,,Pădurea spânzuraților”, Parva este locul de naștere al lui Apostol Bologa,...
Comentarii
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Rotari Florin -
Sâm, 23:18
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
AlinaAbel Torma -
Sâm, 13:52
Cu ocazia zilei de naștere va doresc multa sănătate și fericire alaturi de cei dragi dumneavoastră...
Ioan Coroianu -
Vin, 11:48
La mulți și sănătoși ani!
Aniversări
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...
Este o dată specială pentru doamna profesor Ana Daniela Hlinca, director la Școala Gimnazială Șieu Odorhei, care își aniversează ziua de naștere.
În zi de naștere a doamnei director Claudia Avram - de la Școala Gimnazială Dumitra - îi adresăm cele mai calde, sincere și distinse urări de bine,...























Adaugă comentariu nou