Elevii bistriţeni informaţi despre facilităţile acordate absolvenţilor de către AJOFM B-N
Începând cu luna mai 2022, consilieri din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud au desfăşurat o serie de acţiuni de informare, consiliere şi orientare profesională în instituţiile de învăţământ din judeţ.
Cu sprijinul profesorilor diriginţi şi a conducerii unităţilor de învăţământ, consilierii au organizat seminarii de informare şi consiliere a elevilor claselor a XII-a de la Liceul Tehnologic "Grigore Moisil" din Bistriţa, în data de 04 mai, Liceul Tehnologic de Servicii şi Liceul cu Program Sportiv din Bistriţa, în data de 05 mai, Liceul Agricol Bistriţa, clasele de “tehnician veterinar”, “tractorist” şi “bucătar” şi de la Şcoala Profesională Sfanta Maria, clasele de “lăcătuş mecanic” şi “croitor” în data de 09 mai, precum şi de la Liceul Tehnologic “Henri Coandă” şi de la Liceul Tehnologic Agricol din Beclean în data de 10 mai.
Elevii au putut afla care sunt facilităţile acordate absolvenţilor de către AJOFM B-N pentru stimularea încadrării în muncă, facilităţile acordate absolvenţilor pentru stimularea mobilităţii, drepturile pe care le au absolvenţii înregistraţi la AJOFM B-N, documentele necesare înscrierii la AJOFM B-N, documentele necesare solicitării indemnizaţiei de şomaj, informaţii minime despre piaţa muncii.
Acţiunile vor continua şi în zilele următoare astfel, mâine în data de 11 mai la Liceul Tehnologic Forestier şi Liceul Teoretic Sanitar din Bistriţa şi în data de 12 mai la Colegiul Naţional “Petru Rares” din Beclean.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud
Otilia Râpan
Director Executiv
Întocmit,
Adina Preda, Consilier EURES
Citiţi şi:
- Elevii bistriţeni, consiliaţi pe teme de orieentare profesională de specialiştii AJOFM BN
- Peste 220 de absolvenţi au venit la întâlnirea cu primul angajator. Directorul executiv Otilia Râpan: Absolvenţii trebuie să cunoască facilităţile acordate prin AJOFM
- Vineri, 18 octombrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi! Tinerii sunt aşteptaţi la întâlnirea cu primul angajator
- Numărul tinerilor absolvenţi înscrişi în evidenţele A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud a scăzut cu 33% faţă de anul trecut
- Consilierii AJOFM BN, în sprijinul elevilor de la INFOEL şi Liceul Tehnologic de Servicii
Adaugă comentariu nou