Sărbătoare pentru întreaga comunitate din Josenii Bârgăului, de hramul Bisericii. Spectacol folcloric de ţinută, la inaugurarea Căminului Cultural
A fost prilej de mare sărbătoare pentru comuna Josenii Bârgăului, în ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, de hramul Bisericii Ortodoxe. Evenimentele au început la Sfânta Liturghie, la Biserica Ortodoxă care poartă hramul şi ocrotirea Cuvioasei Parascheva, comunitatea fiind invitată apoi la inaugurarea Căminului Cultural şi la un spectacol folcloric extraordinar.
Alături de primarul Nicolae Vrâncean şi de frumoasa comunitate, au fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – Camelia Tabără, secretarul de stat Monica Săsărman, senatorul Ioan Deneş, deputatul Bogdan Gruia-Ivan, primarul Vasile Laba de la Bistriţa Bârgăului, dar şi Tudorel Ciotmonda şi Ioan Mititean, fii de seamă ai satului.
„La evenimentul "Josenii în sărbătoare", 14 octombrie, ne-am bucurat împreună prin cântec, joc și voie bună de la mic la mare! Au fost încântători minunații copii din Joseni, grupul vocal "Flori Bârgăuane" și talentații dansatori. Felicitări pentru implicare interpretei Maria Gavri și coregrafului Paul Muntean! Toată iubirea pentru rapsodul popular Ioana Matei. Toată considerația pentru acest eveniment cultural județean adresăm Primăriei și Consiliului Local Josenii Bârgăului, domnului primar Nicolae Vrâncean și desigur colectivului cultural și artistic al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această zi frumoasă, în care folclorul românesc a fost la el Acasă!”, a transmis Emilia Ometiţă, şef Serviciu la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, prezentator al evenimentului.
Ansamblul folcloric profesionist „Dor Românesc”, invitat de onoare la Josenii Bârgăului, a prezentat un spectacol de ţinută. Soliștii Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelea, Nicolae Cioancă, Cristina Retegan, Oana Matei Coruți, Ioachim Spân, Anamaria Marti, Veronica Bălan, în acompaniamentul orchestrei conduse de dirijorul Horațiu Cigu, dar şi suitele de dansuri în coregrafia lui Adrian Pașcu au încântat publicul numeros.
Citiţi şi:
- Primarul Nicolae Vrâncean: 20 de străzi asfaltate prin Programul "Anghel Saligny". Căminul cultural din Josenii Bârgăului, inaugurat în 14 octombrie
- Sărbătoare la Josenii Bârgăului, de Sf. Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea localităţii! A fost sfințită capela
- "JOSENII BÂRGĂULUI" ÎN SĂRBĂTOARE
- Pe 14 octombrie, inaugurarea Căminului Cultural din localitatea Josenii Bârgăului
- Primarul Nicolae Vrâncean, reales în funcția de președinte al PSD Josenii Bârgăului
Adaugă comentariu nou