Tipuri de imprimante de etichete: Cum faci alegerea corecta?
Tipuri de imprimante de etichete: Cum faci alegerea corecta?
Găsirea celei mai bune imprimante de etichete pentru afacerea dvs. se poate dovedi a fi o adevărată bătaie de cap, deoarece piața abundă de oferte, iar dumneavoastră nu știți ce să alegeți.
Identificarea nevoilor afacerii dvs. este un prim pas esențial pentru a stabili exact tehnologia de care aveți nevoie. Subestimarea sau supraestimarea nevoilor dvs. de etichetare poate duce la achiziționarea unei imprimante necorespunzătoare care nu vă poate satisface cerințele sau vă epuizează resursele. Înainte de a decide asupra achiziției unei imprimante de etichete, este bine să luați în considerare următoarele aspecte:
- Este imprimarea etichetelor o cerință temporară sau continuă?
- Cât de des va imprima afacerea dvs. etichete?
- Câte etichete vor fi necesare simultan?
- Cât de importantă este viteza pentru cerințele dvs. de etichetare?
- Cât de importantă este calitatea?
- Ce dimensiune trebuie să aibă etichetele dvs?
- Aveți nevoie de un dispozitiv portabil sau poate fi și fix?
Odată stabilite toate aceste nevoi este important să ținem cont de caracteristicile care diferențiază imprimantele luate în considerare. Aceste caracteristici sunt:
- Rezoluția;
- Lățimea;
- Viteza;
- Volumul de imprimare.
Înțelegerea cerințelor dvs. exacte, a caracteristicilor imprimantei și nu în ultimul rând orice eventuale limitări bugetare, vă vor ajuta să faceți o diferență eficientă între modelele de imprimante de etichete existente pe piață.
Există 3 tipuri diferite de imprimante de etichete:
- Desktop;
- Imprimante industriale;
- Mobile.
În funcție de activitatea companiei dumneavoastră, un anumit tip de imprimantă poate fi mai potrivită nevoilor dumneavoastră decât altele.
De asemenea, este important să rețineți că pentru a vă putea imprima propriile etichete, trebuie să puteți conecta imprimanta la un computer sau la o rețea WIFI.
Imprimante de etichete desktop - compacte, flexibile și rentabile sunt o soluție pentru aplicații de dimensiuni mici, care scot în medie mai puțin de 500 de etichete pe săptămână. Se potrivesc pentru majoritatea nevoilor de etichetare de birou, magazine sau chiar mici depozite.
Imprimante industriale - potrivite pentru o companiile care au nevoie să creeze simultan volume mari etichete. Acest tip de imprimantă este de obicei mare, așa că este necesar luați în considerare faptul că aveți nevoie de un spațiu mare de depozitare pentru o imprimantă industrială.
Imprimantele industriale de la SmartScan.ro pot fi cea mai bună alegere dacă activați în industria de producție sau chiar depozite mari.
Imprimante mobile - oferă tehnologie avansată într-un design portabil și durabil. Sporesc productivitatea și acuratețea, permițând imprimarea portabilă a etichetelor cu coduri de bare la punctul de aplicare. Fiind de dimensiuni mici ele sunt foarte ușor de utilizat. Designul robust le ajută să reziste în diferite tipuri de medii în care murdăria, umezeala, temperaturile extreme și căderile sunt comune. Imprimantele mobile pot comunica fără fir prin Bluetooth sau Wi-Fi și pot fi asociate cu un laptop sau un smartphone.
Fie că aveți o afacere mică sau gestionați o întreprindere mare, imprimantele de etichete sunt esențiale, deoarece etichetarea este un aspect foarte important al afacerii în sine. Etichetele vă oferă asigurarea că produsele își găsesc întotdeauna drumul potrivit către depozite sau oriunde către clienți, iar imprimantele de etichete dedicate au capacitatea de a simplifica dramatic procesul de etichetare, în concurență cu imprimantele clasice. Cu ajutorul imprimantelor de etichete puteți economisi timp și bani asigurându-vă în același timp că etichetele dvs. sunt de cea mai bună calitate și corespund cu cele mai înalte standarde cerute de autorități. Pe SmartScan.ro găsiți o gamă largă de imprimante de etichete, care pot satisface nevoile oricărui tip de business.
Adaugă comentariu nou