Aproape nouă milioane lei pentru modernizarea infrastructurii locale în comuna Nimigea, prin Programul "Anghel Saligny"
La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au fost semnate 35 de noi contracte de finanțare pentru proiecte de infrastructură, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Potrivit secretarului de stat Monica Săsărman, printre acestea figurează și comuna Nimigea, cu proiectul "Modernizare infrastructură locală în comuna Nimigea", cu o valoare de 8,980,525.4 lei. Vor fi astfel asfaltate mai multe tronsoane de drum, pentru ca întreaga rețea stradală din intravilan să fie modernizată.
***
Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 km de rețele de alimentare cu apă, 17.000 km de rețele de canalizare, 2.000 km de drumuri județene și 15.000 km de drumuri locale, precum și a 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.
Citiţi şi:
- Peste cinci milioane lei pentru modernizarea drumurilor din Nușeni, prin Programul "Anghel Saligny"
- Zece milioane de lei pentru modernizarea drumurilor din Urmeniş
- Finanțare prin Programul "Anghel Saligny" pentru modernizarea străzilor din Lechința și canalizare la Zagra
- Contracte de finanțare pentru proiectele comunelor Sânmihaiu de Câmpie și Runcu Salvei, prin Programul "Anghel Saligny"
- Finanțare de șase milioane lei pentru modernizarea drumurilor din Feldru, prin Programul "Anghel Saligny"
Adaugă comentariu nou