Victorie mare pentru CS Gloria 2018 BN, în Polonia, cu MKS FunFloor Lublin!
Sâm, 02/10/2024 - 22:29
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a învins, sâmbătă seară, echipa poloneză MKS FunFloor Lublin, în penultima partidă din grupa C a EHF European League. La final, tabela a indicat 26-29, după ce la pauză scorul a fost 12-18. CS Gloria 2018 BN a avut alături aproximativ 100 de suporteri, de la Bistrița, dar și din Polonia, inclusiv pe Excelența Sa Cosmin Onisii, Ambasador al României în Republica Polonă, și Timar Ignat, consulul onorific al României în Cracovia, originar din Bistrița-Năsăud, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud-Emil Radu Moldovan, prefectul județului Bistriţa-Năsăud-Teofil Cioarba, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița- Gabriel Lazany.
Cea mai bună marcatoare a echipei noastre a fost Cristina Laslo, care a înscris 9 goluri. Pentru echipa antrenată de Florentin Pera au mai înscris Bianca Bazaliu- 5, Tamires De Araujo Frossard -3 , Nicoleta Dincă- 2, Ida-Marie Dahl-2, Laura Pristăvița-2, Seynabou Mbengue Rodríguez - 2, Deborah Kpodar- 1, Gnonsiane Niombla -1, Sonia Seraficeanu- 1, Nina Bulatovic- 1. În poartă, Iulia Dumanska a salvat 10 din 22 de aruncări, având un procentaj de 45, 45%, iar Renata De Arruda a avut intervenții 3 din 13 aruncări (23%). Anastasija Babovic nu a apărat niciuna din cele două aruncări de la 7 m, la care a fost introdusă.
„Suntem foarte fericiţi că am reuşit să ne realizăm obiectivul de a ne califica în sferturile de finală ale competiţiei, o performanţă frumoasă, având în vedere că am plecat cu a doua şansă, Mantes era clar favorită. (...) Mă bucur că am reuşit să avem un parcurs aproape perfect, îmi felicit fetele, am jucat cu dorinţă, cu implicare. S-a văzut unitatea grupului. Traversăm o perioadă foarte bună şi mulţumesc fetelor, fanilor şi tuturor celor care au făcut efortul să vină la Lublin să ne susţină. Ne-am simţit ca acasă, într-o atmosferă superbă. Cred că şi la capitolul galerie am câştigat această partidă. Aşteptăm rezultatele din cealaltă grupă şi indiferent cine va fi adversarul, chiar dacă avem obiectivul îndeplinit de calificare în sferturile competiţiei, vom face tot ce ţine de noi pentru a ne califica în Final Four”, a declarat antrenorul principal Florentin Pera.
„Mă bucur foarte tare că suntem în această poziţie în care ne putem bucura de punctele aduse din deplasare şi de acasă. La începutul competiţiei era aproape imposibil să ne gândim că vom fi pe primul lor, dar am mers pas cu pas, echipa joacă din ce în ce mai bine şi nu pot decât să le felicit pe fete şi întreg stafful. Nu este uşor de gestionat o asemenea perioadă şi cred că mai greu decât meciul în sine este deplasarea. Începe o nouă competiţie pentru noi, Cupa României, unde ne aşteaptă un meci foarte greu împotriva Coronei Braşov şi ultimul meci, în faţa fanilor, contra echipei din Germania. Vreau să terminăm pe locul unu şi să începem cu o victorie în Cupa României. Vreau ca în sferturile de finală ale EHF European League să jucăm mult mai bine decât în grupe, mai ales că meciul decisiv este acasă şi este un avantaj”, a declarat Cristina Laslo.
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud este deja calificată în sferturile de finală ale EHF European League, iar în ultima etapă, programată în 17 februarie, va juca la Teraplast Arena, cu HSG Bensheim/Auerbach.
Citiţi şi:
- Victorie pentru CS Gloria 2018 BN în Franța și primul loc în grupa C din EHF European League!
- Victorie clară pentru Gloria, în grupele EHF European League, cu HSG Bensheim/ Auerbach
- Victorie pentru suporteri! Gloria a învins pe HSG Bensheim/ Auerbach în EHF European League
- CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a debutat cu victorie în grupele European League
- Meci mare și victorie pentru Gloria, în Ungaria, în sferturile EHF European League

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În „ziarul politic independent” „România Nouă”, director Zaharia Boilă (an. IV, nr. 128, din 16...
Comentarii
IOAN TUNS -
Mar, 16:14
Felicitări, Cristina! Sănătate și mult succes în noua misiune!
Conducător auto -
Mar, 12:36
De la Monor înspre Batoș ... ca după bombardament! Reabilitarea și modernizarea DJ 154 a intrat în...
Maria Murgoci -
Lun, 19:46
Bună seara.Nu va imaginați cit de mare bucurie mi-a făcut sa citesc aceste rânduri.L-am iubit pe...
Una de la PSD -
Lun, 17:38
Bolojan este așa de prost încât el crede că inamicul este PSD-ul, în timp ce noi, cei de la PSD,...
un cetatean -
Lun, 14:55
Domnule Sighiartau, pentru analfabetii functional si lipitorii de afise ai PSD, ce spui nu are sens...
Aniversări
La ceas aniversar, urările noastre se îndreaptă către doamna prof. Crina Clapou, directorul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița.
În zi de naştere, îi urăm primarului comunei Măgura Ilvei, inginer diplomat VALER AVRAM, multă sănătate, împliniri profesionale şi bucurii alături de...
În zi aniversară, adresăm cele mai calde urări doamnei profesor Ștefănescu Camelia-Ghizela, directorul Școlii Gimnaziale Șieuț.























Adaugă comentariu nou