Transformând deșeurile în artă și educație, la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”
Într-o lume în care problema deșeurilor și a poluării devine tot mai urgentă, inițiativele creative și educative devin cruciale pentru conștientizarea și acțiunea comunităților. În acest context, proiectul "Caravana Reciclării Creative", organizat de PlaYouth, este o soluție inovatoare și inspirațională.
Proiectul este la a doua ediție și se adresează tuturor profesorilor din învăţământul preuniversitar din judeţele Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Timiș.
Ne bucurăm că Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” a fost selectată să facă parte din acest proiect alături de încă 21 de școli din județ.
Proiectul s-a desfășurat în perioada 4.03-15.05.2024. Sub îndrumarea a cinci profesori coordonatori, echipele au pus în practică activități specifice celor cinci zone din proiect: colectare selectivă, lectură, păsări fericite, zona verde și reciclare creativă.
În ateliere de creație, participanții au fost îndrumați să realizeze obiecte artistice sau utilitare folosind materiale reciclabile. Unii participanți au realizat cuști pentru păsări și astfel a luat naștere zona ”Păsări fericite”. Sticlele de plastic și cutiile de la conserve au devenit ghivece pentru flori în zona ”Grădina minunată”. Rafturile unui frigider defect și câteva lăzi de plastic au devenit rafturi în zona de lectură. Aici, pauzele pot fi mai plăcute stând pe anvelope-scaune și citind o carte sau repetând lecția. Alte materiale reutilizabile au primit noi înfățișări devenind suporturi pentru creioane, tablouri sau spații pentru reciclare selectivă. Lucrările realizate au fost expuse pe pagina de facebook a școlii pentru a inspira și sensibiliza privitorii referitor la potențialul de reciclare și reutilizare.
Prin prezentări și discuții, participanții au fost informați despre impactul deșeurilor asupra mediului și despre modalitățile prin care pot contribui la soluționarea acestei probleme. S-au realizat afișe prin care se dorește conștientizarea comunității cu privire la necesitatea protejării mediului.
Elevii noștri au fost inspirați să devină mai conștienți de problemele de mediu și să își folosească creativitatea pentru a găsi soluții.
De asemenea, părinții au răspuns pozitiv la aceste inițiative, exprimându-și sprijinul pentru acțiunile de mediu și manifestând un interes crescut pentru reciclare și reutilizare. Au ajutat la realizarea zonei verzi muncind alături de copii, au contribuit cu materiale pentru celelalte zone.
Prin implicarea în acest proiect ne dorim să promovăm comportamente corecte față de mediul înconjurător.
Prof. înv. primar Pojar Camelia
Citiţi şi:
- Cum pot fi transformate deșeurile în resurse? Rolul OIREP în economia circulară
- Debarasare de deșeuri electrice la Braniștea
- Debarasare de deșeuri electrice la Uriu și Căianu Mic
- Locul deşeurilor nu e în casă; beclenarii au ocazia să le trimită la plimbare
- Ioan Ţintean: Din 2019, taxă de 30 lei/tonă pentru deşeurile nereciclate! Din martie, vom avea condiţii pentru colectarea selectivă
Adaugă comentariu nou