Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident rutier la Salva!
Astăzi, 1 noiembrie, polițiștii Compartimentului rutier Năsăud împreună cu cei ai Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident pe Drumul Național 17 C, în localitatea Salva.
Din primele date, un bărbat de 54 de ani din Sighetu Marmației, jud. Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17C, pe direcția Salva-Năsăud, a surprins și accidentat un bărbat de 56 de ani din Salva care se deplasa în calitate de pieton. În urma accidentului, din nefericire, pietonul a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul, a informat IPJ BN.
Pentru aproximativ o oră și 30 de minute, traficul rutier în zonă s-a desfășurat alternativ, pe un sens, iar polițiștii au dirijat circulația.
La fața locului, au fost alocate două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță, însă, din păcate, victima a decedat la locul solicitării.
Citiţi şi:
- Accident la Salva! Doi bărbaţi din Cireşoaia au fost transportaţi la spital
- O șoferiță de pe Bârgău a intrat cu mașina în stâlp. Tânăra și un pasager au ajuns la spital
- Accident la Salva!
- Accident la Salva! Un bărbat din Năsăud este rănit grav
- Accident la Viisoara. Trei persoane transportate la spital
Adaugă comentariu nou