Bărbat din Arcalia, depistat băut "bine" în timp ce conducea un moped

La data de 3 mai a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, în flagrant delict, un bărbat de 35 de ani, din Arcalia, care se deplasa cu un moped. Vehiculul în cauză a fost oprit pentru verificări în localitatea Lechința, la intersecția Drumului Județean 151 cu Drumul Județean172E.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că vehiculul condus de acesta nu este înmatriculat sau înregistrat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei, se arată în comunicatul IPJ BN.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5