Adu un Hub Mobil Creativ în școala ta!
În data de 24 septembrie 2024 a avut loc sesiunea de informare privind lansarea apelului pentru Huburile Mobile Creative – EcoGuilds, organizată de Primăria municipiului Bistrița, cu sprijinul Asociației Tineri pentru Comunitate Bistrița, Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Indeco Soft, E-Civis, UrbaSofia și Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.
Mulțumim tuturor participanților și invităm școlile și profesorii interesați să se înscrie și să se implice activ în program!
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului B-CONNECT, dedicat transformării orașului nostru într-un model de sustenabilitate urbană.
Proiectul este conceput pentru a transforma Bistrița într-o comunitate ecologică, care îmbină armonios natura și tehnologia, abordând problemele de mediu și îmbunătățind calitatea vieții locuitorilor. Proiectul introduce o abordare inovatoare de urbanism tactic biophilic, care combină intervenții comunitare cu tehnologie avansată și soluții bazate pe natură.
Sub sloganul „Adu un Hub Mobil Creativ în școala ta!” invităm școlile și profesorii să se înscrie în programul Huburile Mobile Creative - EcoGuilds, o inițiativă care aduce trei platforme educaționale mobile în curtea școlilor și în spațiile comunității.
Fiecare hub are o tematică proprie – mediu și horticultură, IT și robotică, artă și design – și este dotat cu echipamente moderne și activități practice care stimulează creativitatea, colaborarea și învățarea interactivă.
Prin completarea Fișei de interes, școala și profesorii interesați își pot exprima dorința de implicare și pot selecta temele, activitățile și echipamentele care se potrivesc cel mai bine elevilor. Pe baza răspunsurilor primite, vom putea începe o colaborare prin care să construim împreună un calendar personalizat de activități și modalități concrete de desfășurare.
Apelul este deschis în perioada 29 septembrie - 31 octombrie 2025.
Formularul poate fi completat online: https://forms.gle/GedT3dtiFHDvTF1H8
Ghidul Huburilor Mobile Creative, cu toate detaliile despre tematici, activități și procesul de participare poate fi găsit: https://tinyurl.com/3knevvy9
Participarea aduce beneficii importante: acces la tehnologii și metode inovative de predare, experiențe practice pentru elevi, sprijin pentru profesori și contribuția la reținerea tinerelor talente, oferindu-le elevilor șansa de a rămâne conectați și implicați în viitorul orașului lor.
Citiţi şi:
- Bistrița, primul oraș din România care va implementa un proiect prin Inițiativa Urbană Europeană! Grădini comunitare, coridoare verzi, tunuri pentru purificarea aerului, parcări securizate pentru biciclete și alte investiții inovatoare
- Fundația Inocenți Bistrița organizează Gala de caritate “Moș Nicolae pentru copiii cu dizabilități”, ediţie online. Adu şi tu un zâmbet pe chipul copiilor speciali
- Proiectul B-CONNECT al Primăriei Bistrița, premiat la în cadrul GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC
- Veste formidabilă pentru tinerii pasionați de robotică din orașul Bistrița!
- Ioan Turc: Bistrița, alături de Amsterdam, Rotterdam, Atena, Barcelona, Valencia, Milano sau Copenhaga! Finanțare europeană asigurată pentru proiectul B-CONNECT!
Adaugă comentariu nou