La Bistrița, o grădiniță a reușit imposibilul: 0 lei fondul clasei de peste 5 ani!

În Bistrița, modelul educațional fără fondul clasei se extinde. La Grădinița cu Program Prelungit „Trenulețul Veseliei”, părinții nu au mai fost nevoiți să adune bani pentru rechizite sau materiale didactice de mai bine de cinci ani, iar din acest an școlar, și Grădinița cu Program Normal Nr. 2 și Grădinița cu Program Normal Nr. 10, devenite structuri ale Grădiniței „Trenulețul Veseliei”, aplică același principiu. Practic, peste cinci sute de copii din Bistrița beneficiază acum de educație fără cheltuieli suplimentare pentru părinți.

 „Am vrut să rupem acest cerc vicios și să demonstrăm că educația se poate face transparent, fără a împovăra familiile cu cheltuieli suplimentare”, spun cadrele didactice. Tot ce este necesar pentru activitățile zilnice – de la lipici, la creioane colorate sau caiete, până la materiale pentru proiecte educative sau evenimente speciale – este susținut financiar de Asociația de Părinți „Trenulețul Veseliei”.

„Ne dorim să oferim copiilor cele mai bune condiții de educație, cu mijloace de învățământ moderne, într-un mediu prietenos și lipsit de presiuni financiare asupra familiilor. Colaborarea dintre cadrele didactice și Asociația de Părinți este cheia succesului acestui model, care arată că educația de calitate nu depinde de colectarea de bani la nivel de clasă”, a declarat conducerea Grădiniței „Trenulețul Veseliei”.

„Nu vorbim despre donații impuse sau liste interminabile de cumpărături pentru părinți. Totul se face transparent, prin proiecte scrise și implementate de cadrele didactice, prin atragerea de fonduri nerambursabile și prin implicarea Asociației de părinți. Știm exact unde merg banii și vedem rezultatele în fiecare zi”, spun părinții.

Exemplul de la „Trenulețul Veseliei” arată că se poate. Fondul clasei, una dintre cele mai criticate practici din școli și grădinițe, nu este o regulă, ci doar o alegere. La Bistrița, o comunitate de părinți și cadre didactice a ales să facă lucrurile diferit, iar copiii sunt cei care câștigă cel mai mult. Acest exemplu confirmă că eliminarea contribuțiilor financiare colective este posibilă atunci când există implicare, transparență și parteneriat între grădiniță și comunitate. Grădinița „Trenulețul Veseliei” devine astfel un reper la nivel local și un model de urmat pentru alte unități de învățământ din întreaga țară.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5