Colindăm împreună cu Preasfințitul Macarie! Concertul „Slobozî-ne, gazdă-n casă!”, în 10 decembrie, ora 18.00, la Palatul Culturii Bistrița

Cotidianul „Răsunetul” aniversează 10.000 de ediții, iar momentul este celebrat printr-un Concert extraordinar de colinde, desfășurat sub genericul „Slobozî-ne, gazdă-n casă!”. Evenimentul va avea loc miercuri, 10 decembrie 2025, de la ora 18.00, la Palatul Culturii Bistrița, cu intrare liberă.

Manifestarea aduce în mijlocul bistrițenilor numeroși artiști, ansambluri și grupuri de colindători din întreg județul şi nu numai, într-un program amplu dedicat tradițiilor românești.

Evenimentul va fi onorat de prezența Preasfințitului Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, invitat special al serii. În cadrul concertului va avea loc și lansarea a două volume în prezentarea  pr. Ioan Pintea, managerul Bibliotecii judeţene Bistriţa-Năsăud:

  • „Cine mai are grijă de părinții și bunicii noștri?” – PS Macarie

  • „Povești de Crăciun” – Menuţ Maximinian

Partea artistică reunește nume consacrate și formații tradiționale:

  • Flavius Buzilă (Hara)

  • Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” – cu artiștii: Alexandra Pugna, Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelea, Oana Matei, Cristina Bugar, Nicolaie Cioancă, Cristina Retegan

  • Angelina Tiniș Lungu

  • Livia Harpa și Grupul Florile Țibleșului

  • Ansamblul Plai bucovinean

  • pr. Liviu Țăran și fiii, pr. Andrei, Iustinian și Mihai

  • Grupul „Țibleșul” din Spermezeu

  • Ionuț Uivarosi și Grupul Codrenii

  • Viorica Telcean, Alina și Cristina Ciui

  • Cornelia Ardelean Archiudean și colindătorii din Ocnița

  • Mariana Harosa, Daniel Raţiu – Ansamblul Someșul și Grupul „Flori de pe Someș” Beclean

  • Cristina Bălan, Marius Palage și Școala de Arte Bistrița

  • Viorica Ciui și Grupul Miorița – Căianu Mic

  • Mărioara Sigheartău, Ileana Melian, Mărioara Dragotă, Tudorica Brumr, Teodora Simionca, Simona Pop Labiș – Grupul Tradiții bistrițene

  • Corala Protopopiatului Bistrița

  • Corala Osana a Protopopiatului Beclean

  • Corala Agapis a preoteselor Protopopiatului Bistriţa

  • Grupul Vocal Heruvim – Chiuza

  • pr. Leon Drăgan, Rozalia Iuga și colindătorii din Dumbrăveni

  • Cristina Livia Scurtu și colindătorii din Năsăud

  • Teodora Purja și Grupul Glanetaşul din Agrieș

Gazde vor fi meșterii populari Ana și Cornelia Bodescu, iar evenimentul va fi prezentat de Menuţ Maximinian.

Concertul are caracter umanitar, fiind organizat în sprijinul Așezământului social pentru copiii orfani „Sfântul Siluan Athonitul” din Dorolea, administrat de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Rebra-Parva, la spectacol fiind prezent şi părintele stareț Chiril Zăgrean.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Palatului Culturii și Primăriei Bistrița, reunind colindători, artiști și iubitori ai valorilor autentice într-un spectacol ce promite emoție, tradiție și spiritualitate.

Concertul „Slobozî-ne, gazdă-n casă!” se anunță a fi unul dintre cele mai ample și apreciate evenimente culturale ale iernii, un dar oferit cititorilor noştri cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5