Controale în trafic! Peste 100 de accidente rutiere înregistrate în județ, în primele trei luni
Joi, 04/16/2026 - 09:19
Comunicat de presă
În primele 3 luni ale anului 2026, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost înregistrate 109 accidente rutiere, principalele cauze identificate fiind abaterile săvârșite de bicicliști și viteza neregulamentară.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente și creșterea gradului de disciplină în trafic, polițiștii rutieri acționează constant, prin activități de monitorizare și control, dar și prin acțiuni punctuale.
Astfel, în cursul zilei de ieri 15 aprilie, polițiștii rutieri din județ au desfășurat activități în cadrul campaniei RoadPol Speed Marathon, acțiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum.
Pe parcursul acțiunii, traficul rutier a fost supravegheat cu aparatele radar, fiind vizați conducătorii auto care nu respectă regimul legal de viteză. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 5 permise de conducere, dintre care 4 pentru depășirea vitezei legale.
Totodată, datele rezultate în urma acțiunii indică faptul că majoritatea participanților la trafic au respectat normele rutiere, deplasându-se cu viteza regulamentară. Acest aspect evidențiază o tendință pozitivă și arată că, prin responsabilitate și respectarea regulilor, riscul producerii accidentelor poate fi semnificativ redus.
Polițiștii rutieri vor continua activitățile de prevenire și control, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente și pentru menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice din județ.
Citiţi şi:
- Peste 160 de amenzi aplicate de polițiștii de la Rutieră, într-o singură zi!
- SPEED MARATHON: 24 de ore de acțiune continuă a polițiștilor rutieri pentru combaterea vitezei excesive
- 20 septembrie- Ziua fără persoane decedate în accidente rutiere
- Polițiștii rutieri acționează pentru prevenirea accidentelor în cadrul campaniei ROADPOL Safety Days
- Poliţiştii bistriţeni au dat 296 de sancțiuni contravenționale, în week-end, pentru depășirea limitei legale de viteză

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
De câte ori trec,pe lângă fostul lui atelier,mai ales noaptea,deși nu văd că are lumină,îl...
Comentarii
Mihai -
Dum, 02:48
Dumnezeu sa i odihneasca vesnic sufletul in Imparatia Cerurilor si sa i ierte pacatele !
Ma bucur...
Alexa Palindru -
Dum, 02:27
Cine ește acest condeier care se crede scriitoriu? Poezia nu o termină, cum scria Adi Popescu,...
Victor S. -
Sâm, 10:10
Felicitări poetului Ion Radu Zăgreanu pentru acest poem în proză! Felicitări pentru păharele...
Ioan -
Vin, 23:38
„Mă bucur de această reîntâlnire cu doamna profesoară prin intermediul cotidianului Răsunetul.I se...
Todorean Sabin -
Vin, 18:18
Dumnezeu să-l odihnească în pace, om bun și harnic.
Aniversări
La ceas aniversar, ziarul Răsunetul îi transmite cele mai frumoase gânduri prietenului şi colaboratorului Vasile Tomi, membru activ al Asociației...
La ceas aniversar, îi transmitem artistei Mia Dan, nume de referință al cântecului popular, cele mai bune gânduri și urări de sănătate, liniște...
La popas aniversar, adresăm cele mai calde gânduri de bine doamnei profesor Domnica Homei, directorul Liceului Tehnologic Telciu.























Adaugă comentariu nou