„LĂSATU SECULUI” LA SUSENII BÂRGĂULUI
Duminică, 13 noiembrie 2011, a avut loc, pe scena Căminului Cultural din Susenii Bârgăului, cea de a IX–a ediţie "Lăsatu Secului", o importantă tradiţie a locului sărbătorită printr-o manifestare cultural - artistică, organizată de Consiliului Local şi Primăria din Prundu Bârgăului, cu sprijinul Centrului Judeţean de Cultură Bistriţa – Năsăud şi participarea unor valoroase ansambluri folclorice din judeţ.
Într-o frumoasă după amiază de toamnă târzie, ansamblurile invitate au umplut curtea şi au pătruns, rând pe rând, pe scenă, în frumoase costume populare autentice, cucerind, prin cântece şi dansuri, aplauzele unei săli arhipline.
Alături de ansamblurile folclorice “Bârgăul” din Suseni, Ansamblul „Plaiurile Bârgăului”din Prundu Bârgăului conduse de Ioana Suciu, director al căminelor culturale, au participat: Ansamblul „Someşul”, al Casei de Cultură „Radu Săplăcan” din Beclean, condus de directorul George Harosa, Ansamblul „Cununa de Sânzâiene” din Dipşa, condusă de coregraful Nicu Corci, Formaţia de dansuri a Şcolii Generale din Silivaşul de Cîmpie, condusă de primarul Ioan Sabău şi formaţia de juniori a Ansamblului „Flori Bârgăuane”din Josenii Bârgăului, condusă de maestrul coregraf Ioan Simionca şi Maria Moldovan Gavri. Alături de valoroasele soliste din aceste ansambluri a evoluat şi cunoscuta solistă Mina Buga, o doamnă a cîntecului, născută la Susenii Bârgăului.
Din bogatul repertoriu al ansamblurilor menţionate, nu putem trece cu vederea buna pregătire şi talentul participanţilor, remarcând, în mod deosebit, prestaţia copiilor, un semn bun că dansurile, cântecele, portul popular şi tradiţiile sunt pe mîini bune.
Sărbătoarea de “Lăsatul Secului” din acest an a fost o reuşită, aducând bucurie şi dând putere intrării în postul Crăciunului, dar care poate că nu s-ar fi realizat fără străduinţa unor oameni de suflet ai satului, între care consilierii locali Nicolae Monda, Leon Vlad, Teo Răcilă şi Leon Raţiu, prezenţi la manifestare.
Adaugă comentariu nou