Gabriela Montoiu, noul lider al femeilor democrat-liberale

Viaţa ne demonstrează încă o dată că ştirile, indiferent de gen, captează atenţia publică, cel puţin o perioadă de trei zile. Este treaba fiecăruia cu ce se hrăneşte. Este treaba fiecăruia dacă vrea sau nu vrea să aprofundeze prospectul.

A fost un sfârşit de săptămână în care suita de doamne din PDL şi-au ales liderul. Deja se ştie că Gabriela Montoiu a fost confirmată prin vot în funcţia de preşedinte al organizaţiei de femei, deja se ştie, că Geea Balazsy a pierdut, obţinând doar 30 de voturi, că Mioara Seica s-a retras din cursă, imediat după discurs…toate sunt deja istorie.

Aş vrea să vorbesc despre altceva, şi nu despre mult invocata solidaritate feminină şi alte clişee pe care le aud ba în discursurilor bărbaţilor, ba ale femeilor care fac politică.

Altceva mi-a atras atenţia. Adevărul despre sine…Nu insist asupra mediatizatelor şi ultramediatizatelor cuvinte, marca Ioan Oltean, nici asupra discursurilor, pentru că nu m-a convins niciunul până la capăt, nici asupra filmuleţului, care am văzut că a creat vâlvă.

Aşa cum nu cred că discursul Geei Balaszy a fost spontan, încropit la faţa locului, după spusele ei, aşa nu cred că discursul Gabrielei a fost cel mai bun discurs al ei. Nu m-a convins nici atitudinea doamnei cavaler Mioara Seica. Nici filmuleţul, ce avea ca temă femeia modernă, nu m-a dat peste cap…am apreciat mişcarea, pentru că a fost altceva. Pentru că m-am săturat de tropăieli, de îmbrăcat, dezbrăcat costume populare, de folosit tradiţiile pe post de imagine personală. Pur şi simplu, nu mai pot …

Dincolo de toate astea, am observat în privirile, în gesturile, în cuvintele doamnele din sală, de la tribună, multe reacţii umane…şi aşa am înţeles că unii oameni, unele ca să vorbesc la subiect, nu ştiu să piardă. Şi am mai înţeles că nu se schimbă niciodată în fondul lor intim, indiferent de câtă haine ar pune pe ele, indiferent de mediul în care sunt postate, şi ca să nu se lase înfrânte îşi folosesc şi prietenele sau mă rog ce-or înţelege ele prin noţiunea de prietenie, şi le aruncă în luptă, tocmai pentru a-i face viaţă grea rivalei. Şi aşa zisa prietenă acceptă, pentru că are o imagine despre sine, supradimensionată. Şi uite aşa începe spectacolul.

Şi indiferent de cât te prefaci, de cât mieros vorbeşti, de cât încerci să intri în graţiile cui trebuie, odată ce ai pierdut controlul şi te-a luat valul, ai pierdut şi tot ce ai acumulat…pentru că toate tehnicile pentru schimbare dau rezultate cât oamenii sunt controlaţi. Dacă fac un pas în afară, revin la ambalajul iniţial.

Ca să fiu mai explicită, fiecare pierde după cum joacă. Dar sâmbătă, am văzut din partea perdantelor, un joc care nu mi-a plăcut.

Indiferent de declaraţii, de gesturi, de zâmbete de complezenţă, tot rău fac.

Gratuit, intenţionat, din răzbunare sau nu, nu mai contează: rău să fie.

Între, cu oamenii blânzi nu se simt bine. Joacă o vreme teatru, se străduiesc să salveze aparenţele, dar răbdarea lor are o limită: nu se pot minţi pe ele însele. Şi nu ai ce să le faci. Doar că regulile jocului le decide liderul, şi ele nu mai sunt în graţiile liderului.

Şi atunci devine demoralizant să vezi propria dimensiune de perdant, scos afară din joc. Şi atunci preferi să te minţi, să stagnezi şi să îl evaluezi pe câştigător…

Pe mine, alegerile de sâmbătă nu au reuşit să mă facă nici mai solidară, nici mai puţin solidară cu femeile. Ca şi gazetar, funcţionez pe un principiu de solidaritate feminină: dacă nu cred într-o EA pusă în diverse funcţii, nu scriu. Nu scriu deloc. Nici de rău. Nici de bine. Nu e nicio tragedie. Au scris şi scriu alţii. Personal, despre fostul lider al doamnelor din PDL nu îmi amintesc să fi scris mare lucru …am făcut câteva referiri din postura de consilier judeţean.

Despre actualul lider, Gabriela Montoiu, în ciuda comentariilor pe care mi le voi asuma, îmi doresc să scriu. E vorba de empatie şi disponibilitatea de a gira un om cu încredere. Îmi doresc să nu mă opresc la mască, să văd dincolo de mască. Şi mai ştiu un lucru. Sunt sigură, că Gabriela Montoiu, sub pretextul funcţiei, nu ar tropăi îmbrăcată într-un costum popular, sau nu s-ar întinde lasciv pe globul pământesc…

Dacă da, mă voi înşela eu, şi ne vom pune din nou măştile şi costumele de carnaval…

Până la proba contrarie, Gabriela Montoiu a câştigat detaşat prin eleganţă. Şi cu asta te naşti…