Superba reorganizare a serviciilor sanitare
Trulă are ambiţia să pară băiat bun şi se duce în bucătărie s-o ajute pe mama să gătească. I se dă să taie câteva cepe, dar fiind ”în-cepător”, se taie la un deget. Se taie rău, adică bine- ceea ce este cam acelaşi lucru. Se leagă cu o cârpă şi merge la urgenţă, cu degetul sus (să nu agraveze situaţia) ca un fel de steag biruitor. Intră la Serviciul de Urgenţă, într-o sală frumoasă. În faţă. două uşi, cu inscripţiile: ACCIDENTAŢI ; BOLNAVI. O ia spre stânga, fiind accidentat. Acolo, iar două uşi: CU SÂNGERARE ; FĂRĂ SÂNGERARE
O ia spre CU SÂNGERARE. Intră. Acolo iar două uşi inscripţionate : DE IMPORTANŢĂ VITALĂ ; FĂRĂ IMPORTANŢĂ VITALĂ. Stă omul şi se gândeşte. şi trage concluzia că nu e primejdie de moarte să te tai la un deget. Vezi în războaie ce răniri năprasnice se întâmplă – O ia deci pe uşa cu FĂRĂ IMPORTANŢĂ VITALĂ. Intră şi mai vede o uşă fără nicio inscripţie. O deschide şi se trezeşte de-a dreptul în stradă. Năucit, o ia spre casă.
- Ei, nu ţi-ai rezolvat treaba cu degetul? Ai fost la urgenţă?
-Am fost, dar nu m-a văzut nici mama naibii. Nimeni, dar au o organizare de te dă pe spate.
Citiţi şi:
- Regele, sfetnicul şi canibalii
- Preşedintele Emil Radu Moldovan: Soluția accesării de fonduri europene este vitală. Vrem să rămânem un judeţ etalon!
- Semnificația purtării inelului pe un anumit deget
- Un mare mulțumesc din inimă, dr. Mihaela Albu! Mă înclin cu deosebit respect și cu nemăsurată recunoştinţă!
- Cum se face o pedichiura cuiva ca un profesionist
Adaugă comentariu nou