Au început înscrierile la sesiunea a doua de Bac
Absolvenţii de liceu din promoţia curentă sau din promoţiile anterioare, care nu au luat Bacalaureatul în prima sesiune sau care nu s-au prezentat la probe, se pot înscrie până vineri la sesiunea a doua de examen.
Înscrierile se vor face la liceele absolvite şi este de aşteptat ca numărul candidaţilor să depăşească 2.000.
Calendarul de desfăşurare a Bacalaureatului de consolare este următorul: 22-23 august evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română; 23 -24 august evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională; 25 - 26 august evaluarea competenţelor digitale; 29 august proba scrisă la limba şi literatura română; 31 august proba obligatorie a profilului; 2 septembrie proba la alegere a profilului şi specializării; 4 septembrie afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00); 5-6 septembrie rezolvarea contestaţiilor; 7 septembrie afişarea rezultatelor finale.
Şi la această a doua sesiune de Bacalaureat vor fi utilizate camere de supraveghere video în toate sălile în care se vor susţine probe scrise, decizia fiind anunţată acum câteva zile de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
Citiţi şi:
- De marţi, a doua sesiune de Bacalaureat: 474 de candidaţi înscrişi în Bistriţa-Năsăud
- Au început înscrierile pentru sesiunea a doua a Bacalaureatului
- Peste 1700 candidaţi la bacul de toamnă
- A început BAC-ul! Aproape 2.500 de elevi au intrat în febra examenelor
- Peste 3300 de elevi aşteaptă cu emoţii bac-ul
Adaugă comentariu nou