Gloria Bistriţa, oficial retrogradată

Clubul nu a primit licenţa pentru sezonul 2011-2012

Cluburile de fotbal Gloria Bistriţa şi FC Timişoara nu au primit licenţa pentru sezonul 2011-2012, a anunţat ieri Mihai Alexandru Micu, preşedintele Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere a Cluburilor. FC Timişoara nu a primit licenţa pentru datorii la bugetul statului şi faţă de clubul Benfica Lisabona din transferul fundaşului Laszlo Sepsi, în timp ce Gloria Bistriţa pentru datorii la buget.

Cele două cluburi primiseră licenţa din partea comisiei de primă instanţă, dar directorul de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a făcut apel. “În cazul clubului Gloria Bistriţa, litigiul deschis de club împotriva organului fiscal competent a fost făcut în scopul de a se înregistra ca nerestantă datoria către stat, deoarece clubul contestă datoria întreagă, deşi o parte din această sumă fusese achitată până la 31 martie 2011. Noi am considerat că şi în acest caz comisia de prima instanţă nu a respectat regulamentul de licenţiere”, a precizat Viorel Duru, directorul de licenţiere al FRF, motivând decizia de a face apel.

Neacordare licenţei înseamnă că cele două formaţii nu vor putea evolua în Liga I în sezonul următor, iar FC Timişoara nu are drept de participare în turul III preliminar al Ligii Campionilor, câştigat pe teren prin ocuparea locului secund. Potrivit unor surse din cadrul FRF, citate de Sport.ro, FC Timişoara şi Gloria Bistriţa ar putea rămâne totuşi în prima ligă dacă membrii Comitetului Executiv al FRF, care au atribuţii în acest sens, vor acorda o excepţie, însă timişorenii nu vor putea participa în cupele europene.

“Mi se pare o decizie foarte dură, suntem o echipă mică care ne luptăm să supravieţuim în Liga I. Nu cred că suntem singura echipă cu datorii la stat, dar aşa se întâmplă în România”, a declarat Nicolae Manea, antrenorul Gloriei Bistriţa, pentru Sport.ro.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5