Maria Grapini (vicepreşedinte PC): M-aş fi bucurat să sărbătoresc la Bistriţa ieşirea din recesiune
Vicepreşedintele Partidului Conservator, Maria Grapini, consideră că nu are motive să creadă că România a ieşit, la finalul acestei luni, din recesiune. “M-aş fi bucurat să sărbătoresc la Bistriţa ieşirea din recesiune, dar nu cred în această declaraţie a premierului. De altfel, nu am motive să cred, pentru că în foarte multe declaraţii s-a contrazis. Eu sunt de acord că un lider trebuie să dea şi mesaje optimiste, dar în momentul în care sunt departe de realitate sunt ridicole, obţii contrariul, adică nu obţii autoritate de lider, ci bătaie de joc, de care are parte Boc acum”, a declarat liderul conservator, în cadrul unei conferinţe de presă de la Bistriţa. Potrivit acesteia, în toate datele statistice există marje de eroare şi doar la o creştere economică de 3% s-ar justifica declaraţii triumfaliste.
De altfel, susţine Maria Grapini, “Îî România, nu asistăm doar la o criză economică, care într-adevăr a venit dinafară, ci avem şi una majoră politică, o criză socială, o criză morală, dar, ceea ce este foarte grav şi acutizează foarte mult problema României, este deficitul de cunoaştere al celor care guvernează”. “Eu nu am întâlnit, şi vă spun ca om care lucrează de 33 ani în economie, guvernanţi cu un deficit de cunoaştere mai mare ca aceşti oameni care spun că guverneză, dar care, de fapt, cheltuie nişte bani”, a declarat vicepreşedintele conservator.
De altfel, Maria Grapini a criticat Guvernul pentru modul în care gestionează criza economică, dând caexemplu gradul foarte ridicat de îndatorare a ţării, în contextul în care, numai în primele trei luni ale anului, România a împrumutat 6 miliarde euro, iar datoria cumulată a depăşit 100 miliarde euro. În plus, a adăugat aceasta, asistăm la “o dezindustrializare a ţării”, prin moarte industriei autohtone, investiţiile de tip “NOKIA” putând fi oricând relocate. Evaziunea fiscală, triplată în ultimii trei ani şi estimată la 36 procente de INS, presiunile fiscale asupra agenţilor economici, lipsa de predictibilitate pentru investitorii străini, sunt alte elemente care completează tabloul unei economii “pentru care nu există o strategie coerentă”, ci doar o “gestionare browniană” a bugetului naţional, a menţionat vicepreşedintele PC.
În aceste condiţii, conservatorii cred că România nu trebuie să adopte neapărat modele internaţionale în diferite politici publice, ci să promoveze unul autentic, pentru că ţara noastră are o anumită specificitate. “Conservatorii vor să conserve lucrurile bune, tradiţionale ş, de aceea, nu vrem să se adopte fără discernământ modele internaţionale, cum s-a făcut în ultimii 20 de ani. A fost greşeala majoră că ne-am dus, scăpaţi ca din lanţ dintr-un sistem închis, şi am lut diferite modele. Pledăm, prin principiile noastre conservatoare, să creăm modele autentice care să ni se potrivească şi care să fie şi eficiente”, a concluzionat Maria Grapini.
Citiţi şi:
- Sorin Mareş este noul lider judeţean
- Maria Grapini (PC): Aş accepta provocarea de a fi ministru într-un guvern de criză
- Maria Grapini (PC): Nu poţi avea o economie competitivă cu oameni flămânzi şi bolnavi
- Maria Grapini evaluează USL la Bistriţa
- Conservatorii au început vânătoarea de candidaţi credibili
Adaugă comentariu nou