Concurs etnografic la Liceul de Muzică
LICEUL DE MUZICĂ „TUDOR JARDA” BISTRIŢA în parteneriat cu ASOCIAŢIA PROFESORILOR DE ISTORIE DIN ROMÂNIA, filiala Bistriţa Năsăud, organizează concursul interjudeţean al cântecului, dansului şi obiceiurilor tradiţionale „Aspecte etnografice în comunităţile tradiţionale”, ediţia a III-a. Concursul va avea loc pe 11 decembrie în Sala de Concerte a Liceului de Muzică Tudor Jarda Bistriţa, de la ora 9,00. Probele de concurs sunt prezentarea unei personalităţi locale reprezentative pentru zona de provenienţă a echipajului, a unui obicei, dar şi a unei reţete culinare. Înscrierea va avea loc până cel târziu la data de 8 decembrie 2009, ora 15,00. Informaţii suplimentare se pot obţine la prof. Claudiu Şular, directorul Liceului de Muzică Tudor Jarda Bistriţa şi preşedinte A.P.I.R.-B.N., telefon 0745-375 134.
Adaugă comentariu nou