Petre Petruse, socru mare

Luna octombrie a adus bucurie în sufletul îndrăgitului interpret de muzică populară Petre Petruse. Fiul acestuia, Cipri, s-a căsătorit cu frumoasa lechinţeancă Iulia. Nunta a păstrat canoanele tradiţionale, mirele pornind de la casa familiei Petruse din Bistriţa cu alaiul după mireasă în comuna Lechinţa, satul natal al interpretului Petre Petruse. Starea civilă şi cununia religioasă au avut loc în municipiu. Soborul de preoţi a oficiat slujba cununiei la Catedrala de pe Odobescu, membrii Coralei „Andrei Mureşanu”, sub bagheta maestrului Cornel Pop răspunzând pe acorduri divine şi cântând în final „Mulţi ani trăiască”.

Petrecerea a avut loc la cantina de la ICAR, frumos împodobită de sărbătoare, spaţiu ce s-a dovedit neîncăpător pentru mulţimea de oaspeţi veniţi din judeţul nostru, dar şi de la Cluj, Harghita, Mureş, Satu Mare sau Maramureş. Alături de Petre Petruse au ţinut să fie părtaşi la bucurie colegii de cântec Andrei Bărbos, Mirela Petruş, Codruţ Bistriţeanul, Anton Todică, Nicu Cosma, dar şi îndrăgita Cornelia Ardelean Archiudean, împreună cu care, cu ani în urmă Petre Petruse făcea unul dintre cele mai cunoscute duete din folclorul românesc. De altfel, Cornelia Ardelean este şi naşa de botez a mirelui.

Ieri, tânăra pereche a luat avionul spre Egipt, unde se va bucura de o frumoasă lună de miere.

Urăm, în numele cititorilor tinerei perechi „Casă de piatră”, copii frumoşi şi bucurie alături de cei dragi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5