Sancţionat pentru că a mâncat seminţe pe domeniul public
Poliţia Comunitară a surprins şi sancţionat pe M. Ioan, în calitate de deţinător al unui imobil situat pe strada Zorilor din Bistriţa, contravenţional cu avertisment scris pentru că nu a luat măsurile corespunzătoare pentru ecologizarea curţii interioare, unde erau depozitate diverse deşeuri feroase şi neferoase. Pentru o situaţie similară, A. Valeriu-Florin şi T. Sergiu, în calitate de chiriaşi ai unui imobil situat pe strada Dornei, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 200 lei. Pentru că a consumat seminţe şi a aruncat cojile (pe domeniul privat, respectiv pe Bulevardul Independenţei, în perimetrul aparţinând Bisericii Ortodoxe „Sfânta Ana”), M. Dorel a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris. Pntru aprinderea unor resturi vegetale şi menajere (pe strada Libertăţii), producând disconfort cetăţenilor din zonă, bistriţeanca H. Maria a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei.
Adaugă comentariu nou