Moarte suspectă în spital

În data de 23 iulie la ora 00,25, un bărbat în vârstă de 61 ani domiciliat în Chiochiş, locuind fără forme legale în Corvineşti, comuna Matei, a fost internat la Spitalul Judeţean în stare de ebrietate cu multuple arsuri, produse în urma unei autoincendieri accidentale- a adormit cu ţigara aprinsă sub o căpiţă de fân. În 14 august poliţia a fost sesizată prin SNUAP 112 despre faptul că pacientul a fost găsit decedat în sala de baie de la secţia Chirurgie arşi. În cauză s-a deschis dosar penal şi s-a dispus efectuarea necropsiei de către Serviciul de Medicină Legală Bistriţa Năsăud. În urma efectuării necropsiei în 17 august concluziile provizorii arătau că moartea bărbatului a fost violentă, s-a datorat asfixiei mecanice prin înec şi poate data din 14 august. La examenul extern s-au constatat leziuni traumatice produse prin arsură aflate în curs de vindecare. Cu ocazia continuării investigaţiilor s-a stabilit că victima s-a deplasat din proprie iniţiativă şi fără a anunţa personalul medical în sala de baie a secţiei Chirurgie arşi după ce obţinuse cheia de la un alt pacient. De menţionat este faptul că până la acea dată victima făcuse zilnic baie. Victima a fost găsită decedată în cada cu apă. La finalizarea cercetărilor se va propune soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, transmite agent principal de poliţie, Mariana Petroşanu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5