Accidente pe şoselele judeţului

Vineri la ora 10.50, pe DN 17 C, între localităţile Dumitra – Cepari, a fost depistat în trafic Nicolae T., de 40 ani, din localitatea Rebrişoara, în timp ce conducea un autoturism a cărui autorizaţie este expirată din 3 luna curentă. Şoferului i s-a întocmit dosar penal.Luni la ora 0.30, pe DJ 172 B, în localitatea Cepari, a fost depistat în trafic Viorel D., de 19 ani, din localitatea Tărpiu, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. Tânărului şofer i s-a întocmit dosar penal. Marţi la ora 1.36, pe drumul comunal dintre localităţile Ragla şi Dumitriţa, Adrian G., de 30 ani, din Dumitriţa, în timp ce circula cu un moped, datorită neatenţiei şi consumului de băuturi alcoolice (0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat), s-a dezechilibrat şi a căzut. Din accident a rezultat rănirea mopedistului. Cercetările în acest caz continuă de poliţiştii Postului Comunal Dumitra. Luni la ora 17.11, pe strada Calea Moldovei din municipiul Bistriţa, conducătorul auto Dumitru H., de 45 ani, din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism, la efectuarea unui viraj spre stânga, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus regulamentar din sens opus de Mihai V., 19 ani din Prundu Bârgăului. În urma coliziunii produse între cele două autoturisme a rezultat rănirea gravă a pasagerului Ioan C., de 15 ani, din Prundu Bîrgăului, pasager în autoturismul ce circula regulamentar. Cercetările continuă de poliţiştii Biroului Rutier Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5