Europa văzută de pe bicicletă
Daniel Mourey a plecat cu bicicleta, în data de 8 iunie, din faţa Primăriei oraşului Besancon, ajungând la Bistriţa luni. El a parcurs aproape 2000 de km, pe un traseu special pentru veloturişti. Înainte să intre în Bistriţa, la benzinăria „Gomar Lux”, un grup de biciclişti l-a escortat până la sediul Primăriei municipiului Bistriţa, unde a fost întâmpinat de autorităţi, urmând ca de acolo să fie preluat de reprezentanţii de la „Lacrima”. Daniel Mourey are 60 de ani şi este îndrăgostit de veloturism şi de Bistriţa. El a iniţiat acum doi ani un proiect umanitar cu titlul „Pentru zâmbetul unui copil”, în urma unei vizite la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI) „Lacrima” din cartierul bistriţean Unirea. Prin intermediul acestui proiect, francezul şi-a propus şi a reuşit să-i ajute pe copiii cu dizabilităţi. Astfel a demarat o campanie de caritate prin care i-a antrenat pe oamenii din Besancon să doneze bani. În acest sens, el a reuşit să adune 6000 de euro în urma unor acţiuni pe care le-a organizat la Besancon: concerte cu corul „Les Chenestrels" şi cu grupul de muzică „Sparkr”, un meci de handbal cu campionii olimpici francezi la acest sport. În plus, elevii de la Liceul de Arte Pasteur din Besancon au realizat o frescă pentru copiii de la „Lacrima”. Proiectul francezului are printre parteneri Consulatul României la Strasbourg şi Clubul „Rotary International".
Adaugă comentariu nou