13 infracţiuni, 14 făptuitori

Poliţiştii bistriţeni au identificat, miercuri, făptuitorii unor fapte de furt calificat de materiale feroase şi neferoase. Aceştia sunt: Moni C., de 25 ani, Dan V., de 32 ani, Stelian P., de 19 ani, Gheza A., de 18 ani, Gheorghe C., de 23 ani, George O., de 15 ani, Adrian B., de 16 ani, Cristian O., de 18 ani, (arestat în altă cauză); Adrian C., de 26 ani, Bobi L., de 17 ani, toţi din Bistriţa; Cristian M., de 31 ani, domiciliat în Şieuţ; Dinu S., de 14 ani, domiciliat în comuna Fizeşu Gherlei, sat. Nicula; Alexandru V., de 16 ani, domiciliat în comuna Teaca; Darius C., de 22 ani, domiciliat în comuna Teaca, sat Viile Tecii. Astfel, în diverse participaţii, în perioada ianuarie – aprilie 2010, aceştia au comis 13 infracţiuni de furt din societăţi comerciale, locuinţe sau autoturism. În plus faţă de cele 13 infracţiuni de furt, făptuitorul Gheza A. în data de 24.04.2010 l-a agresat fizic pe Sergiu G. cauzându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 34 - 35 zile de îngrijiri medicale. Toate faptele au fost înregistrate în evidenţa lucrărilor şi cauzelor penale cu autori necunoscuţi. Totodată au fost efectuate 8 percheziţii domiciliare la unele dintre locuinţele învinuiţilor şi la locuinţele altor persoane despre care se deţineau date că achiziţionează sau deţin la domiciliu deşeuri feroase şi neferoase provenite din activităţi ilicite, precum şi la 2 centre de colectare a deşeurilor. Astfel au fost ridicate în vederea confiscării 4545 kg. deşeuri feroase, 730 kg deşeuri neferoase(cupru), 200 kg. aluminiu, 3 acumulatori auto şi suma de 3700 lei despre care există indicii că provine din comercializarea unor deşeuri în mod ilicit. Faţă de învinuiţii Moni C., Cristian M., Dan V., Stelian P., Gheza A. şi Gheorghe C. s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 ore şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă. Ceilalţi învinuiţi sunt cercetaţi în stare de libertate. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 21.834 lei, fiind recuperate bunuri în valoare de 20.408 lei. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a grupării, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ BN, agent principal de poliţie Claudia Adriana Creţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5