Maxim Dumitraş-succes la Chişinău

În prezenţa lui Gheorghe Postica, viceministru al Ministerului Culturii, preşedintele UAP Moldova, Ghenadie Jalba, directorul general al Muzeului Naţional de Artă, Tudor Zbârnea, al directorului Centrului Expoziţional ''Constantin Brâncuşi'', Tudor Braga, a fost vernisată expoziţia sculptorului Maxim Dumitraş, care reuneşte 120 de lucrări realizate în perioada 2005-2010.

În faţa unui numeros public, criticul de artă Pavel Suşara, cel care se ocupă de opera lui Maxim Dumitraş de peste douăzeci de ani şi urmăreşte drumul acestui artist, a făcut o succită prezentare istorică a sculpturii româneşti până la opera lui Dumitraş: „Cel mai recent ciclu al lui Maxim Dumitraş, ''Absente încercuite '' acela în care intră temele Adam şi Eva, Treceri, Pasărea, Arcul, Deal-Vale, este, prin esenţializare maximă, prin disoluţia materiei, prin substituţia substanţei cu lumina, prin negarea materialului şi transformarea lui în conturul grafic al unui spaţiu gol, în ipostaza perceptibilă a spaţiului în sine, echivalentul păsării în văzduh a lui Constantin Brâncuşi. Numai că în vreme ce Brâncuşi desubstanţializează obiectul spre a-i păstra calitatea absolută şi a-i afirma esenţa, suprimând, în speţă, morfologia particulară a păsării pentru a detaşa axiomatic ideea de zbor, Maxim Dumitraş rupe orice legătură cu formele preexistente, suspendă orice posibil reper exterior şi, printr-o acrobaţie surprinzătoare a enunţului plastic, remodelează Neantul, face vizibil Golul, anturează Absenţa. Dacă sculptura lui Brâncuşi recuperează esenţialul materiei şi repune în discuţie natura tridimensionalului pornind de la nonfigurativismul Vechiului Testament, cele mai recente preocupări ale lui Maxim Dumitraş deposedează sculptura de propria sa corporalitate şi o aproprie de minimalismul absolut al expresiei Zen”. Expoziţia este deschisă până pe 16 mai la Centrul Expoziţional ''Constantin Brâncuşi"-Chişinău, după care va fi intinerată la Muzeul de Artă -Timişoara, Complexul Muzeal -Bistriţa şi în 2011 în Laussane-Elveţia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5