Neatenţia la volan

Vineri la ora 7:00, pe DJ 151, în localitatea Blăjenii de Sus, comuna Şintereag, din direcţia de mers Sigmir spre Blăjenii de Jos, conducătorul auto Marius D., de 28 ani, domiciliat în Bistriţa, posesor al permisului de conducere categoria B, în timp ce conducea un autoturism din cauza nepăstrării distanţei regulamentare faţă de maşina care circula în faţa sa, a colizionat-o în partea stângă spate. Din accident a rezultat rănirea lui Anna G., de 48 ani, cu domiciliul în Bistriţa pasageră pe bancheta din spate a autoturismului. Aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud unde a fost diagnosticată cu : contuzie coloană lombară şi contuzie glezna stângă. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă de către Poliţia oraşului Beclean. Duminică la ora 01.17, pe DN 17 , pe raza localităţii Tiha Bîrgăului , Mihail P., de 48 ani, din Lupeni, judeţul Hunedoara în timp ce conducea un autoturism pe ruta Vatra Dornei-Bistriţa, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în Şanţul din partea dreaptă a sensului de mers unde s-a colizionat frontal cu o movilă de nisip .

Din accident a rezultat decesul lui Vasile D., de 37 ani, din Sebeş, judeţul Alba, pasager pe scaunul din dreapta, rănirea uşoară a conducătorului auto şi avarii la autoturism în proporţie de 80 %. Conducătorul auto a fost testat alcooltest rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge. La ora 02:45, pe strada Petre Ispirescu din municipiul Bistriţa, Adina C., de 40 ani, din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism nu s-a asigurat corespunzător şi a colizionat un autoturism condus regulamentar de Iulia F., de 21 ani, din Bistriţa. Din accident a rezultat rănirea lui Florin B., de 23 ani, din Bistriţa, care se afla în calitate de pasager pe scaunul din spate în autoturismului care a provocat accidentul. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean Bistriţa - Năsăud cu diagnosticul: ,,TCCA închis” şi a rămas sub supraveghere la Unitatea Primire Urgenţe. Conducătoarele auto au fost testate cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ la ambele şi s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma accidentului au rezultat avarii în valoare de aproximativ 6000 lei la ambele autoturisme.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5