Deţinuţii s-au rugat la mănăstire

Un grup de 20 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Bistriţa au trecut pragul Mănăstirii Sf. Spiridon, din Strâmba, sub coordonarea preotului capelan al unităţii, George Marica.

Vizita a fost programată în contextul activităţilor ce fac parte din programul de susţinere moral-religioasă derulat în aşezămintele penitenciare, fiind un prilej de apropiere de divinitate, de reculegere şi curăţire sufletească.

“Acest gen de acţiuni reprezintă o modalitate de resocializare, culturalizare şi menţinere a contactului cu exteriorul a persoanelor încarcerate. De asemenea, se urmăreşte cultivarea sentimentelor moral-creştine, precum şi aprofundarea mesajelor şi a învăţăturilor transmise de Biserica Ortodoxă”, declară subinspector de penitenciare Laura Opriş.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5