Părinţii, mai implicaţi în şcoală

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, a cerut, în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, clor aproximativ 300 de părinţi din toate judeţele ţării, să se implice mai mult în viaţa copiilor lor şi în cea a şcolii. Apelul a fost făcut în contextul discuţiilor pe Legea Educaţiei Naţionale, care permite implicarea părinţilor într-o treime din componenţa Consiliului de Administraţie al şcolii. Transpunerea în practică a prevederilor Legii Educaţiei Naţionale va presupune „eforturi inimaginabile din partea cadrelor didactice. Profesorii vor face ca legea să prindă contur, în beneficiul copiilor noştri. Timp de 20 de ani, dascălii au fost consideraţi simpli executanţi. Greşit. Acum ne sunt parteneri egali."

Referitor la evaluările pe care vor trebui să le susţină elevii, demnitarul le-a explicat părinţilor că „nu trebuie să vă sperie nimic din ceea ce înseamnă evaluarea copilului. Evaluările sunt în beneficiul copilului. Ele permit radiografierea evoluţiei şcolare a elevului. Eliminând cele două evaluări naţionale, toate celelalte nu produc ierarhizări, nu intră în calculul mediei elevilor. Au un singur sens, acela de a da un feed-back cu privire la metode, manuale, curriculum. Sunt semnale pentru ca sistemul să-şi regleze toate mecanismele, în sprijinul elevilor noştri. Nu sunt evaluări tip ghilotină".

Secretarul de stat a subliniat că EDUPART, parteneriatul existent între Ministerul Educaţiei şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi reprezintă reechilibrarea muncii pe care o desfăşoară şcoala. Doamna Oana Badea a propus amendarea acestui parteneriat prin introducerea unei prevederi clare referitoare la Ziua Porţilor Deschise pentru Părinţi, în cea de-a doua zi de marţi a lunii octombrie, când se celebrează Ziua Europeană a Părinţilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5